Jurnalul.ro Ştiri Politică Dăncilă, despre scrisoarea lui Timmermans: Se acţionează politic, mi se pare nepotrivit

Dăncilă, despre scrisoarea lui Timmermans: Se acţionează politic, mi se pare nepotrivit

Premierul Viorica Dăncilă a declarat, miercuri, că i se pare nepotrivit faptul că prim-vicepreşedintele Comisiei Europene, Frans Timmermans, a trimis autorităţilor române o nouă scrisoare, cu două săptămâni înainte de alegerile europarlamentare.
"Nu am răspuns încă domnului Frans Timmermans, dar pentru mine există o dezamăgire. Este pentru prima dată - şi în nouă ani cât am stat la Bruxelles în calitate de europarlamentar am văzut multe Comisii Europene -, dar mie mi se pare că acum se acţionează politic şi, în momentul în care mai sunt două săptămâni până la alegeri, să trimiţi o astfel de scrisoare Guvernului României mi se pare nepotrivit. O să explic de ce am făcut această afirmaţie. Guvernul României nu a luat nicio decizie pe Justiţie, deci nu se poate imputa Guvernului României că a luat o decizie legată de ce se reproşează în scrisoare. Al doilea lucru, Parlamentul României este legislativul, este ales prin votul cetăţenilor, este dreptul Parlamentului României să legifereze şi asta a făcut, iar ca să ceri Guvernului să intervină pe legi pe care le-a dat Parlamentul iar nu se poate, pentru că ştim că trebuie să avem separarea puterilor în stat. Noi suntem Executiv, nu putem să intervenim pe legislaţie dată de Parlament", a declarat Dăncilă, aflată într-o vizită în judeţul Prahova.
Ea a adăugat "ameninţarea cu articolul 7" i se pare "un lucru periculos".
"Vorbeşte despre ridicarea MCV. Da, ştiu că, dacă activez articolul 7, nu poate să existe MCV, dar în scrisoare mai vorbeşte domnul prim-vicepreşedinte Frans Timmermans despre un mecanism care să se aplice României. Despre acest mecanism am mai avut discuţii în cadrul Parlamentului European, mi se pare chiar grupul ALDE a venit cu o propunere, un mecanism pe criterii precise, pe criterii corecte, care să se aplice tuturor statelor membre. Tocmai vorbeam de dublu standard şi vedem că acesta se încearcă să fie aplicat din nou. Am să îi răspund domnului prim-vicepreşedinte Timmermans şi o să cer ca ţara mea şi românii din această ţară să fie trataţi în mod corect şi să fie respectaţi ca şi ceilalţi cetăţeni din UE. Mi se pare o abordare care nu este corectă. Mecanismul de Cooperare şi Verificare este aplicat doar pentru România şi Bulgaria. Să nu uităm, Croaţia a intrat în urma noastră, nu are acest mecanism. Pentru a avea o Europă puternică şi unită pe care ne-o dorim noi toţi, că suntem proeuropeni, trebuie să dăm încredere cetăţenilor din toate statele membre, din România, că sunt trataţi în mod corect şi în mod egal", a afirmat prim-ministrul.
Comisia Europeană a confirmat luni că prim-vicepreşedintele Frans Timmermans le-a trimis autorităţilor române o nouă scrisoare în care îşi exprimă îngrijorarea faţă de evoluţiile referitoare la statul de drept în România. Scrisoarea este adresată preşedintelui Klaus Iohannis, preşedintelui Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, preşedintelui Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, şi premierului Viorica Dăncilă.
"Principala îngrijorare se referă la evoluţiile care interferează cu independenţa sistemului judecătoresc şi combatarea eficientă a corupţiei, inclusiv protecţia intereselor financiare ale Uniunii Europene şi în special amendamentele recent adoptate la Codurile penale ce riscă să creeze o situaţie de impunitate de facto pentru infracţiuni. Posibila legislaţie care permite apelurile extraordinare ar agrava suplimentar situaţia statului de drept. Dacă nu sunt adoptate rapid îmbunătăţirile necesare sau dacă sunt luate alte măsuri negative, precum promulgarea ultimelor amendamente la Codurile penale, Comisia va activa fără întârziere cadrul pentru protejarea statului de drept şi va suspenda Mecanismul de Cooperare şi Verificare. De asemenea, Comisia îsi rezervă atribuţiile de gardian al Tratatelor şi nu va ezita să lanseze rapid procedura de infringement dacă este necesar. Obiectivul Comisiei rămâne de a ajuta autorităţile române să găsească soluţii privind problemele statului de drept. Comisia rămâne pregătită să se angajeze într-un dialog constructiv şi activ cu autorităţile române şi să lucreze împreună pentru o Românie mai puternica în Uniunea Europeana", a declarat purtătorul de cuvânt al CE Margaritis Schinas Schinas. 

AGERPRES

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri