Jurnalul.ro Ştiri Politică Dâncu şi Prună au ajuns la vorba lui Vântu

Dâncu şi Prună au ajuns la vorba lui Vântu

de Marius Gîrlașiu    |   

“Domnilor, investiţi în puşcării, investiţi în viitorul vostru!”, a fost sugestia pe care fostul deţinut Sorin Ovidiu Vântu le-a făcut-o politicienilor în 2014. România riscă amenzi de 80 de milioane de euro pe an din cauza condiţiilor de detenţie, iar ministrul Justiţiei Raluca Prună şi vicepremierul Vasile Dâncu recunosc şi ei că penitenciarele din România au rămas la nivelul Evului Mediu.

"Zona penitenciarelor este Ev Mediu românesc. Organismele internaţionale au observat deja asta, suntem pasibili de nişte sancţiuni pe care nici măcar nu le putem închipui în acest moment pentru că sunt foarte mari, pentru că a rămas la nivelul Evului Mediu aproape. Sunt clădiri de puşcării, dacă ne gândim la cea din Gherla, de la 1690 şi ceva, prima parte a clădirii. Este nevoie clară aici de o intervenţie masivă a statului. Trebuie să facem investiţii”, a explicat vicepremierul Dâncu. Între timp, deţinuţii câştigă procese cu statul pe bandă rulantă, iar CEDO ameninţă România cu amenzi de 80 de milioane de euro pe an dacă nu îmbunătăţeşte condiţiile de detenţie. "Vă spun o cifră care este halucinantă, care este din statistica penitenciarelor. Dacă în puşcăriile din Europa media detenţiei este undeva la şapte luni, la noi depăşeşte şapte ani. Va trebui să construim puşcării moderne, va trebui de asemenea să introducem zona privată", a declarat Dâncu la un post de televiziune.

Prună s-a dus în puşcării

Zilele trecute, Raluca Prună a vizitat mai multe penitenciare şi a constatat personal dezastrul. “Condiţiile din penitenciare sunt grave de 26 de ani. Am revăzut o parte dintre ele şi m-am lămurit. Voi face o propunere legislativă şi o voi depune în Parlament. Va rămâne ca Parlamentul să le voteze sau nu”, a explicat ministrul Justiţie. Într-o postare din 2014, SOV descria pe blogul personal condiţiile de la Jilava. “Cu niște mici investiții în tifon, apa de la Jilava ar putea fi îmbuteliată și vândută chiar și pe piața franceză, făcând Evian-ul să își ceară singur ieșirea de pe piață. De tifon este nevoie pentru a separa larvele de libelulă care curg la robinet odată cu apa”, scria Vântu acum doi ani.

 

837 de persoane au murit în spatele gratiilor între 2008 şi 2016, arată o statistică a Ministerului Justiţiei.

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri