Curtea de Apel București a decis, marți, confirmarea deciziei DIICOT de renunțarea la urmărirea penală față de fostul consilier al premierului Viorica Dăncilă, Darius Vâlcov, pentru că a publicat pe Facebook un protocol secret de colaborare între SRI și Parchet.
„În baza art.318 alin.15 Cod procedură penală, admite cererea formulată de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - DIICOT - Structura Centrală - Secţia de Combatere a Infracţiunilor de Terorism şi a Criminalităţii Informatice. Confirmă soluţia de renunţare la urmărire penală faţă de inculpatul Vâlcov Darius Bogdan, cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunii de divulgare a secretului care periclitează securitatea naţională, prevăzută de art. 407 alin. 3 din Codul penal. Definitivă", se arată în hotărârea instanţei.
În august 2018, Darius Vâlcov, a postat pe Facebook un protocol de colaborare între SRI și Parchet, care avea caracter clasificat, referitor la „cooperarea pentru îndeplinirea sarcinilor ce le revin”, încheiat în decembrie 2016.
Procurorii de la Parchetul General au descoperit că o grefieră de la Parchetul Curţii de Apel Constanţa a fotocopiat protocolul SRI - Parchetul General, iar copia documentului ar fi ajuns la Darius Vâlcov, care l-a publicat pe Facebook. Conform unor surse judiciare, documentul ar fi fost copiat la cererea Adinei Florea, în prezent procuror la Secţia specială.