Jurnalul.ro Sport David Popovici s-a calificat în semifinala probei de 100 metri liber cu al 6-lea timp

David Popovici s-a calificat în semifinala probei de 100 metri liber cu al 6-lea timp

de Redacția Jurnalul    |   

David Popovici a obținut miercuri calificarea în semifinala probei de 100 metri liber, de la Campionatele Mondiale de la Fukuoka. Tânărul de 18 ani a încheiat pe locul 2 în seria sa, a 12-a, cu timpul de 47:90, care este al 6-lea timp din serii.

Popovici a revenit în bazin miercuri dimineața, la nici o zi după finala probei de 200 de metri liber, unde plecase ca principal favorit, ratând însă o medalie pe ultimii 50 de metri ai unei probe pe care a condus-o timp de trei lungimi de bazin.

Românul a evoluat în seria a 12-a la 100 metri liber, pe care a terminat-o pe locul doi, după înotătorul american Jack Alexy cu timpul de 47:90, care i-a adus calificarea în semifinală cu al 6-lea timp.

Alături de Popovici, în aceași serie, au mai evoluat alți doi posibili adersari din finală. Este vorba despre coreanul Sunwoo Hwang și francezul Maxime Grousset.

Cel mai bun rezultat al seriilor l-a obținut britanicul Matthew Richards, campionul probei de 200 metri, cu timpul de 47:59 secunde.

Australianul Kyle Chalmers, considerat principalul favorit, după David Popovici, s-a calificat și el cu al treilea timpm din serii (47:71).

David Popovici va înota în prima semifinală, de la ora 14:26, alături de alți trei posibili finaliști și pretendenți la titlu, francezul Maxime Grousset, sudcoreeanul Sunwoo Hwang și americanul Jack Alexy.

 

(sursa: Mediafax)

Subiecte în articol: David Popovici 100 de metri
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri