Țara asta aur poartă, noi cerșim din poartă-n poartă. Avem păduri, avem zăcăminte, avem frumuseți și toate formele de relief, mare, dar tot săraci suntem. Și mai avem un sector imens și maiestuos al Dunării și nici de acesta nu știm să profităm. Cartea «Dunărea, aurul României», care apare mâine cu Jurnalul, abordează problema marelui fluviu, starea sa la momentul actual și lucrurile care pot fi făcute pentru buna sa exploatare. Cei 3 autori sunt în măsură să abordeze acest caz prin prisma specificului activităților desfășurate înainte și după 1989: Adrian Eugen Cristea - absolvent al Academiei Navale și apoi șeful securității cuplului Ceaușescu, Mihai Mitran - șeful mass-media înainte de Revoluție și fostul senator Marius Marinescu.
De ce este sau măcar ar trebui să fie Dunărea de aur pentru România? Marius Marinescu, unul dintre cei trei autori care au participat la realizarea cărţii, ne lămureşte: „Am intitulat cartea cu o metaforă sugestivă, prin care am urmărit să exprimăm măreţia spirituală, covârşitoarea importanţă economică şi poziţia strategică oferite de darul acesta natural. Am pornit de la realitatea mai puţin cunoscută că, în Dunăre, se adună aurul aluvionar transportat de râurile din bazinul hidrografic al Transilvaniei, care spală exploatările aurifere, ceea ce îi conferă fluviului acest titlu de aur «la propriu». Totodată, am avut în vedere că Dunărea, leagănul atâtor civilizaţii, a fost pavăza sub protecţia căreia a apărut şi s-a dezvoltat poporul român. Şi nu în ultimul rând, am luat în considerare dimensiunea economică dăruită de Dunăre României pe multiple planuri (agricultură, energie, turism, transporturi)”. Fostul senator dezvăluie şi ce l-a determinat să scrie această lucrare: „În primul rând, pentru că Dunărea face parte din ființa națională a românilor și asupra conceptului se exercită presiuni constante de anihilare. Conținutul cărții l-am sistematizat astfel încât să dea răspunsuri celor interesați la cât mai multe întrebări și să genereze, chiar și subliminal, teme de gândire pentru cititori, în special decidenți".
Din paginile cărţii, dar şi din realitatea de zi cu zi, ne dăm seama că Dunărea, bogăția României, nu este exploatată pe măsură. Marius Marinescu punctează: „Dunărea, al doilea ca lungime dintre fluviile Europei, după Volga, prezintă o importanţă deosebită pentru ţările riverane, bazinul hidrografic al Dunării având un rol important în contextul politic, social, economic și cultural. Având în vedere că România a devenit stat membru al Comisiei Internaţionale pentru Protecţia Fluviului Dunărea în 1995, responsabilitatea statului român este upgradată prin această participație. Pornind de la această realitate nu putem afirma că măsurile guvernamentale întreprinse până în prezent au avut ca finalitate o exploatare eficientă a oportunităților oferite. Nu a fost valorificat potențialul energetic. Exploatarea fondului piscicol al Dunării și, mai ales, al Deltei, a involuat, iar construcțiile de infrastructură se derulează într-un mod deosebit de lent (podurile peste Dunăre) și măsurile de securizare și conservare a rezervației Delta Dunării lasă de dorit din multe puncte de vedere. Așadar, Dunărea oferă o mare oportunitate economică, neutilizată până în prezent la adevărata capacitate”.
Cei trei autori sunt prieteni care împărtășesc aceleași principii și valori morale. Adrian Eugen Cristea, șeful securității cuplului Ceaușescu înainte de 1989, Mihai Mitran, șeful mass-media în vechiul regim, şi Marius Marinescu au scris împreună mai multe cărți privind istoria recentă a României, cărţi care se vor regăsi în curând împreună cu Jurnalul: „Cartierul interzis - Cartierul Primăverii”, „Invazia spionilor”, „Palate, vile și cabane folosite de conducătorii României”, „România la răscrucea spionilor și rătăciților în comunism” (2 volume), „Casa Poporului - adevărata istorie”, „Box - știință, artă, armă”. În prezent, cei trei mai au în lucru alte trei cărți extrem de importante: „Buncărul președintelui”, „Secretele campionului la box” și „Istoria aurului românesc”. „Având în vedere că majoritatea cărților scrise împreună sunt ancorate în realitățile istoriei recente a României, fiecare dintre autori și-a adus contribuţia prin documentarea realizată din surse deschise sau din studierea unor documente inaccesibile publicului larg. Credibilitatea afirmațiilor făcute ne este dată de faptul că toți trei, prin specificul activităților pe care le-am desfășurat în diferite momente, am fost martori oculari la multe dintre evenimentele evocate, cunoscând personalitățile implicate”, completează Marius Marinescu.
Delta trebuie salubrizată și ecologizată
Ce ar putea aduce României Dunărea și exploatarea ei cu inteligență și dedicare? Ne răspunde fostul senator: „Amenajarea sistematică și eficientă a șenalului navigabil ar deschide calea României spre amplificarea comerțului, cu implicații economice uriașe, pe ruta Dunăre (Portul Constanța) - Rin - Marea Nordului (Portul Rotterdam). Astfel, țara noastră ar fi un actor important pe «autostrada maritimo-fluvială» care leagă trei continente - Europa, Asia și Africa.
Exploatarea economică rațională și eficientă a Deltei Dunării, atât din punctul de vedere al bazinul pisciol, cât și al turismului, se prezintă, acum și în viitor, ca o oportunitate pentru România.
În acest context, în gândirea economică românească trebuie să fie inclusă și amenajarea infrastructurii de transport rutier peste Dunăre și întreținerea la parametri superiori a Hidrocentralei Porțile de Fier I, eventual proiectarea și construirea unei alte hidrocentrale pe cursul românesc al fluviului. Ca importanţă strategică şi din punct de vedere economic, primul este Canalul Dunăre - Marea Neagră, care scurtează cu circa 400 km traseul mărfurilor din Portul Constanța, pe Dunăre. Urmează apoi Delta Dunării, cu uriașul potențial economic și turistic. Și nu în ultimul rând, Hidrocentralele Porțile de Fier I şi Porţile de Fier II, care sunt principalii furnizori de energie hidro”.
Avem cea mai frumoasă deltă din Europa. La ora actuală este exploatată pe măsura potențialului? Marius Marinescu explică: „Avem cea mai frumoasă deltă din Europa - ce facem cu ea? Marea problemă este că nu prea se face nimic. Având în vedere că face parte din patrimoniul mondial UNESCO încă din 1991, fiind clasificată ca rezervație a biosferei la nivel național în România, ar putea fi atrase sume enorme pentru amenajare, securizare și promovare. În primul rând, trebuie amplificate măsurile pentru conservarea patrimoniului existent - protejarea faunei și florei, stoparea poluării și a braconajului, promovarea pescuitului sportiv și a turismului ecologic în Delta Dunării. În acest sens, vor trebui luate măsuri pentru armonizarea legislaţiei naţionale cu cea europeană. De asemenea, trebuie reintroduse în Delta Dunării animalele din speciile dispărute, cum ar fi: antilopa Saiga, marmota, măgarul sălbatic, calul sălbatic european, elanul, ursul şi dropia. Ținând cont de faptul că Dunărea cară spre Deltă atât substanțe nocive, cât și masă lemnoasă și deșeuri, salubrizarea și ecologizarea zonelor afectate de poluare reprezintă o necesitate pe care autoritățile trebuie să o aibă în vedere, cu prioritate. Totodată, importantă ar fi și limitarea folosirii ambarcațiunilor care utilizează combustibil poluant. În Delta Dunării, Brațul Chilia nu este doar granița României cu Ucraina, ci și a Uniunii Europene și a NATO, fapt care generează o multitudine de responsabilități de securizare din partea ministerelor de forță (MAI, MApN)”.
Şi să revenim la aur, de data aceasta la propriu. Marius Marinescu dezvăluie un lucru de puţini ştiut, dar dureros pentru România: „Prin toate locurile unde au existat exploatări aurifere - Roșia Montană, Cavnic, Brad, trecea câte un râu. Aceste ape curgătoare izvorăsc din Carpații Meridionali și se scurg spre Transilvania. În albia acestora sunt antrenate aluviuni purtătoare și de pulberi de aur. În România, în anul 1989, din cele 5 t de aur care se produceau anual, 1,5 t proveneau din exploatarea aurului aluvionar, care nu presupune folosirea de cianuri şi nicio intervenţie asupra mediului. În prezent, exploatarea aurului în România nu se mai face, în timp ce țări învecinate, precum Serbia, Kosovo, Macedonia, Bulgaria și Ungaria (nord-est), stimulează, prin politici guvernamentale, exploatarea aurului aluvionar. Privind harta hidrografică a țării noastre, vom constata că multe dintre râurile ce izvorăsc din Munții Transilvaniei și care traversează zone aurifere, mai bine zis le spală, trec pe teritoriul Ungariei învecinate, vărsându-se în Tisa și apoi în Dunăre. Pe cale de consecință, revine întrebarea retorică «de ce acceptăm ca o astfel de bogăție să se piardă în betoane, pietrișuri și, mai mult, să fie lăsată spre exploatare vecinilor (Ungaria)?»”.