Ediția de Crăciun a programului „Bucurie la cutie” a însemnat daruri bogate pentru copiii de care Fundația Mereu Aproape are grijă prin campania socială „Schimbă o viață”. La ei au ajuns sutele de cutii pline cu haine și încălțăminte, rechizite și jucării, dar și cu alimente, toate menite să le aducă în suflet bucuria sărbătorilor de iarnă. Cei
611 beneficiari ai programului provin din familii modeste, precum și de la grădinițe și școli din București și din județele: Arad, Bihor, Botoșani, Brașov, Buzău, Caraș-Severin, Călărași, Cluj, Giurgiu, Gorj, Ialomița, Iași, Ilfov, Maramureș, Mureș, Neamț, Olt, Prahova, Sălaj, Teleorman, Tulcea, Vaslui, Vrancea.
Darurile au fost pregătite cu multă grijă de donatorii și partenerii Fundației: Compania Sika România, Școala Pro Ingenio, Grădinița Happy Planet Kids, Cris-Tim, Accent Travel & Events, Leroy Merlin România, Alka, Badenis, Alex Star, G2Travel, Grădinița Alegra, Rostar, Sultan, Arcade Cafe, Novotel, departamentul Programe al Antenei Group.
Bucuria nu a fost doar a copiilor, ci și a familiilor acestora: „Vrem să vă mulțumim din suflet. Ați făcut o mare bucurie copiilor, sunt foarte încântați de tot ce au primit, chiar ne-ați umplut sufletele cu multă bucurie.” - familia Murariu, județul Iași; „A venit Moș Crăciun! Fetele deja se joacă. Sunt atât de frumoase cadourile și de multe! Vă mulțumim din suflet!” – familia Deliman, București.
„Implicarea donatorilor a fost impresionantă la această ediție «Bucurie la cutie». Mulți dintre ei sunt copii de la școli și grădinițe private din București care nu au putut pleca în vacanţa de Crăciun ştiind că sunt atât de mulți copii, de aceeași vârstă cu ei, care nu se pot bucura de sărbători. Le mulțumim tuturor pentru susținere și pentru generozitate!”, a spus Maria Ioniță, Project Managerul campaniei „Schimbă o viață”.
Programul „Bucurie la cutie” se desfășoară din anul 2013 în cadrul campaniei „Schimbă o viață” a Fundației Mereu Aproape și este menit să îi sprijine pe românii care fac tot posibilul să trăiască demn, ai căror copii merg la școală și au rezultate bune la învățătură. Sunt români care nu se lasă doborâţi de greutăţile vieţii și copii care nu ştiu ce gust are ciocolata, ce este un televizor sau o ţară pentru că nu au avut, nu au văzut sau nu au străbătut-o.
Fundația Mereu Aproape a luat naștere acum 13 ani. Împreună cu partenerii săi, donatori, companii, jurnaliști și persoane publice, a ajutat peste un milion de oameni prin programe în domeniile sănătății, educației, culturii, social umanitare, dezastre şi advocacy. A contribuit la ajutorarea a peste 10.000 de sinistrați, a construit 81 de case și a salvat viața a peste 500 de copii și adulți. Până în prezent, ajutorul financiar și material oferit de Fundația Mereu Aproape depășește 13 milioane de euro. Mai multe detalii despre programele Fundației se regăsesc pe www.fundatiamereuaproape.ro şi pe www.facebook.com/fundatiamereuaproape.