Mielul de pe masa de Paşte va fi mai ieftin decât cel de anul trecut. Cu trei luni înainte de sfânta sărbătoare, crescătorii şi-au făcut calculele şi spun că preţul mediu al cărnii în viu nu ar trebuie să fie mai mare de 10 lei. Nimeni nu garantează însă preţul celorlalte alimente. Dimpotrivă, specialiştii anunţă noi scumpiri de până la 8 la sută. În fermele de la marginea Capitalei, crescătorii de oi sunt optimişti cu privire la Paştele 2018. Deja au selectat mieii care vor ajunge pe mesele românilor.
De la porţile fermelor, mielul în viu se va vinde, în preajma sărbătorilor, cu 10 lei kilogramul, cu aproape doi lei mai puţin decât anul trecut. Dar nu va mai fi loc de negocieri.
În magazine, însă, carnea de miel va fi mai scumpă. Ar urma să se vândă cu 25 - 26 de lei kilogramul. Cu până la cinci lei mai mult decât anul trecut. Şi la fel ca crescătorii de animale, şi comercianţii şi-au făcut planurile ca să nu iasă în pierdere.
Românii consumă carne de miel cel mai mult în perioada Paştelui. În restul anului preferă, de obicei, carnea de porc sau carnea de pasăre. De aceea, producătorii se plâng că rămân cu marfa nevândută, dar vestea bună este că o mare parte din producţia de oaie de la noi merge la export, iar numai anul trecut, România a exportat peste 7.000 de tone de carne de oaie care a ajuns în ţări ca Italia sau Iordania.
Mai scumpe vor fi, în curând, şi alimentele de bază. Cu până la 8 la sută. Cauzele principale sunt deprecierea leului în raport cu euro şi creşterea preţului carburanţilor.
Primele majorări se vor vedea la raft, cel mai probabil, în luna martie.Observator.tv