Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Debirocratizare. Formularul 088 dispare

Debirocratizare. Formularul 088 dispare

de Daniela Ivan    |   

Formularul 088, coşmarul patronilor şi al contabililor, va fi desfiinţat, a anunţat preşedintele PSD, Liviu Dragnea, într-o postare pe pagina sa de Facebook. “ Am cerut Guvernului PSD ca, în această săptămână, să elimine corvoada numită Formularul 088!”, a scris ieri-dimineaţă Dragnea.

Dragnea spune că Formularul 088 a fost o povară birocratică, din cauza căreia mii de firme româneşti au fost blocate abuziv! “Este prima dată, în ultimii opt ani, când numărul de firme închise a fost mai mare decât cel al firmelor înfiinţate”, a spus Dragnea.

Datele de la Registrul Comerţului arată că în primele 11 luni ale anului trecut au fost înfiinţate 100.137 de firme, cu 6% mai puţin decât în perioada similară a anului trecut. În acelaşi timp, 100.764 de firme s-au desfiinţat între ianuarie şi noiembrie 2016, cu 28,32% mai mult decât în perioada similară din 2015.

Formularul 088, obligatoriu pentru înregistrarea în scopuri de TVA, a fost introdus în februarie 2015 de către fostul preşedinte al ANAF, Gelu Ştefan Diaconu, în perioada guvernării Ponta. În urma numeroaselor probleme create, formularul a fost simplificat în octombrie 2016 de actuala conducere a ANAF, dar a rămas încă stufos. Contabilii spun că există numeroase situaţii în care firme corecte au fost împiedicate să facă afaceri fie pentru că li s-a respins cererea de înregistrare, fie pentru că li s-a anulat codul de TVA.

 

“ Este poate cea mai toxică formă de birocraţie menţionată în Raportul Doing Business 2017 (NR. întocmit de Banca Mondială) care a îngreunat afacerile în România. Întreg anul 2016, mediul de afaceri a cerut în mod repetat eliminarea acestei forme de birocraţie şi umilinţă la adresa firmelor româneşti, a scris ministrul pentru Mediul de Afaceri, Florin Jianu, pe pagina de facebook

Jumătate dintre companiile care au cerut să se înregistreze pentru TVA, în prima jumătate a anului, au fost respinse de Fisc

 

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri