Insulele Maldive au devenit primul stat din lume care aplică o interdicție generațională privind fumatul, interzicând complet accesul la produse din tutun pentru persoanele născute după 1 ianuarie 2007.
Interdicție la fumat pentru tineri
Măsura a intrat în vigoare în noiembrie 2025 și prevede că aceștia nu pot să cumpere, să dețină ori să consume țigări, inclusiv țigări electronice și produse de vapat.
Legea, promovată de ministrul Sănătății și susținută de președintele țării, dr. Mohamed Muizzu, are scopul de a proteja sănătatea publică și de a crea o viață mai sănăoasă pentru tinerele generații.
Vânzătorii sunt obligați să verifice vârsta cumpărătorilor, iar încălcarea legii poate duce la amenzi de până la 3.200 de dolari pentru vânzarea către minori și până la 320 de dolari pentru utilizarea produselor de vapat.
Măsura afectează și milioanele de turiști care vizitează Maldivele anual. Autoriățile au impus anterior interdicții stricte asupra țigărilor electronice și a crescut considerabil taxele la tutun, majorând prețul unui pachet de țigări la circa 16 dolari.
Și alte state, precum Noua Zeelandă și Regatul Unit, au încercat să implementeze interdicții similare pe generații dar fie au abandonat măsurile, fie nu le-au adoptat oficial, potrivit a1.ro.
Inițiativa Insulelor Maldive reprezintă un pas înainte în combaterea fumatului la nivel global, un beneficiu major pentru sănătatea generațiilor viitoare.