Jurnalul.ro Sport Fotbal intern Decizie FRF. Liderul, depunctat cu trei puncte. Titlul Ligii 1 se poate decide la TAS

Decizie FRF. Liderul, depunctat cu trei puncte. Titlul Ligii 1 se poate decide la TAS

Comisia de apel pentru acordarea licenţei cluburilor din cadrul Federaţiei Române de Fotbal a sancţionat Astra Giurgiu cu deducerea a trei puncte din clasamentul Ligii I şi a interzis dreptul de transfer de jucători al grupării CFR Cluj ca urmare a încălcării cerinţelor de monitorizare financiară, informează, sâmbătă, site-ul oficial al FRF.

"Comisia de apel pentru acordarea licenţei cluburilor a soluţionat apelurile formulate de cluburile Asociaţia Fotbal Club Astra şi Fotbal Club CFR 1907 Cluj SA împotriva hotărârilor comisiei pentru acordarea licenţei cluburilor - instanţa de fond - de sancţionare a celor două cluburi pentru încălcarea cerinţelor de monitorizare financiară, în timpul sezonului competiţional 2019-2020, pentru care le-a fost acordată licenţa de participare la campionatul naţional Liga I. Apelul clubului Asociaţia Fotbal Club Astra a fost respins şi s-a menţinut hotărârea instanţei de fond de sancţionare a clubului cu deducerea a trei puncte din clasamentul sezonului aflat în desfăşurare, pentru încălcarea articolului 61 bis. alin. 3 privind lipsa datoriilor financiare restante către asigurările sociale/ autorităţile fiscale/ Actualizare", se arată pe site-ul citat.

"Apelul clubului Fotbal Club CFR 1907 Cluj SA a fost respins şi s-a menţinut hotărârea instanţei de fond de sancţionare a clubului cu interzicerea legitimării jucătorilor până la următoarea evaluare, la care se constată îndeplinirea cerinţei, pentru încălcarea articolului 59 privind pragul de rentabilitate", se mai precizează în comunicatul FRF.

Deciziile Comisiei de apel a departamentului de licenţiere sunt definitive şi executorii.

Conform regulamentelor, cluburile Astra Giurgiu şi CFR Cluj, ambele aflate în lupta pentru titlu în acest sezon, mai pot ataca deciziile cu recurs la Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Lausanne (TAS) în termen de 21 de zile de la comunicare. TAS va pronunţa soluţia până la data de 14 februarie 2020, conform Convenţiei Arbitrale încheiate între FRF şi cluburile licenţiate de Liga I, decizia TAS fiind irevocabilă.
AGERPRES

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri