Pepe și Raluca Pastramă au luat una dintre cele mai importante decizii din viața lor. Artistul și soția lui au decis să-și deschidă o afacere.
Pepe, prezentatorul emisiunii “Gashka mare”, care se difuzează în fiecare zi, de luni până vineri, de la ora 17.00, la Antena 1, își face o… grădiniță, care se va numi “Rosa Maria”, după numele fetițelor sale în vârstă de doi ani și jumătate, respectiv cinci ani.
“A fost ideea Ralucăi, soția mea, să facem o grădiniță. Iar hotărârea am luat-o împreună, în câteva zile. Grădinița va funcționa în casa în care a copilărit Raluca, pe care am cumpărat-o noi, situată undeva în zona Bucur Obor, o casă foarte mare, construită cu suflet de socrul meu, și se va numi “Rosa Maria”. I-am reconfigurat interiorul, am renovat-o la interior și exterior, iar acum suntem în faza în care achiziționăm mobiler și rechizite și angajăm personal autorizat. Ne dorim să avem o grădiniță cu opționale incluse, care să dezvolte copiii pe partea artistică, spre muzică și actorie. Este foarte posibil să avem aici și o creșă, dar și after school. Grădinița “Rosa Maria” își va deschide porțile în luna septembrie”, spune Pepe.
Pentru că este foarte prins cu proiectele sale muzicale și de televiziune, Pepe nu se va putea implica în mod direct în conducerea acestei grădinițe. “Raluca se va ocupa în totalitate de această afacere, eu doar o voi susține, din toate punctele de vedere. Și cred că grădinița aceasta este cea mai bună afacere pentru viitorul familiei mele. De asemenea, mă bucur foarte mult că deja foarte mulți colegi artiști și-au exprimat dorința să-și înscrie copiii la grădinița noastră”, mai spune prezentatorul emisiunii “Gashka mare”.
Cum era și firesc, Rosa și Maria, cele două fetițe ale Ralucăi și ale lui Pepe, vor urma cursurile grădiniței care le poartă numele. Rosa va fi înscrisă la grupa mică, iar Maria, la grupa mare.