Jurnalul.ro Ştiri Externe Decizie istorică: Liber la copii, în China

Decizie istorică: Liber la copii, în China

de Şerban Mihăilă    |   

După ce au adoptat cu trei ani în urmă politica „o familie, doi copii”, renunțând la draconica interdicție a „copilului unic”, impusă de Partidul Comunist încă din 1979, autoritățile de la Beijing par hotărâte să ridice total limitarea natalității. Decizia istorică a conducerii comuniste pare motivată de două pericole majore pentru societatea chineză: îmbătrânirea rapidă a populației și dezechilibrul îngrijorător dintre numărul bărbaților și cel al femeilor.

Încă din 1979, China a încercat să controleze mărimea populației sale, adoptând draconica interdicție a „copilului unic”, care limita numărul copiilor permis unui cuplu, la unul singur. Cu numai trei ani în urmă, președintele chinez, Xi Jinping, a decretat că fiecare familie are dreptul la doi copii. Acum, scrie site-ul „Breitbart”, citând „GenerationalDynamics.com”, guvernul de la Beijing pare să fi realizat că strategia sa demografică este un dezastru, cel puțin din două motive. În primul rând, populația Chinei îmbătrânește rapid, iar autoritățile nu mai pot ține pasul cu plata pensiilor. În al doilea rând, cum părinții și-au dorit mai mult fii decât fiice, pe teritoriul chinez există în acest moment un dezechilibru major între sexe. Din totalul de 1,4 miliarde de chinezi, numărul bărbaților este cu aproape 34 de milioane mai mare decât cel al femeilor. Din aceste motive, China ia acum în calcul înlăturarea oricărei limitări impuse natalității. Noua legislație ar urma să intre în vigoare la sfârșitul acestui an sau la începutul lui 2019, susține sursa citată. Această decizie pare o mișcare disperată a regimului de la Beijing. Strategia „copilului unic” a fost reformată în 2013, când autoritățile au anunțat că acele cupluri în care unul dintre parteneri era singur la părinți aveau voie să aibă un al doilea copil. Când și această hotărâre și-a dovedit ineficiența, China a decis, în octombrie 2015, că toate cuplurile au voie să aibă doi copii. Chiar și această schimbare nu a avut aproape niciun efect. În Beijing, spre exemplu, numai 6,7 la sută dintre cei eligibili pentru această regulă au aplicat pentru un al doilea copil. Cuplurile se plâng că de abia își permit să crească un copil și nu doresc riscuri financiare suplimentare.

Partidul Comunist vrea copii

Pentru a degreva familiile de aceste costuri, Consiliul de Stat al Chinei a propus o serie de măsuri, în încercarea de a stimula natalitatea. Propunerile merg de la reducerea impozitelor, la introducerea concediului de paternitate. Experții în demografie au avertizat însă guvernul că toate aceste facilități financiare ar implica o serie de costuri uriașe. Rata natalității în China s-a prăbușit sub „nivelul de înlocuire” a generațiilor, necesar pentru menținerea creșterii populației.  Conform estimărilor actuale, populația Chinei va atinge 1,45 miliarde, de abia în 2030. Mai mult, forța de muncă va îmbătrâni până în punctul în care persoanele cu vârsta cuprinsă între 45 și 69 de ani vor constitui peste o treime din populație.  Deși președintele Xi Jinping  a promis că țara sa va deveni o superputere militară în următorul deceniu, după cum merg lucrurile, tineretul chinez va fi mult prea ocupat peste zece ani cu producerea de alimente și medicamente pentru o populație îmbătrânită.

Consecințele dezastruoase ale politicii «copilului unic» sunt resimțite astăzi din plin”.

Breitbart

 

Subiecte în articol: liber la copii in china
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri