Actul normativ care interzice comercializarea acestora către minori a fost votată de Senat.
În România, peste 30% dintre tineri consumă energizante. Această piață se ridică anual la circa 60 de milioane de euro doar în țara noastră. Zilnic se vând peste 40.000 de litri de astfel de băuturi.
Acestea pot provoca dependență și au efecte nocive asupra organismului. Mulți adolescenți apelează la ele datorită gustului dulce și a aportului de energie pe care îl oferă, mai ales în perioade de studiu intens, cânt trebuie să învețe pentru teste, concursuri, examene.
Reporter-părinte Observator: Le-aţi spus alor dumneavoatră să nu le mai folosească, să nu le mai consume?- În faţa noastră nu, dar în lipsă? Nu îi controlăm 100%. Sunt dependenţi de aşa ceva, şi la şcoală sunt o grămadă de probleme.
Femeie: În fiecare zi le explic, că nu sunt bune şi sunt dăunătoare sănătăţii. Sporesc ritmul cardiac, am văzut că s-au întâmplat foarte multe cazuri de copii care au leşinat, cărora li s-a făcut rău.
Anca Dragomir, profesor: Elevii de liceu consumă astfel de băuturi. Din păcate vin cu ele de acasă sau le achiziţionează de pe drum. Noi nu le permitem să le consume. De fiecare dată când îi găsim, îi punem să le arunce.
În lume, vânzările vor depăși 53 de miliarde de euro până la sfârșitul anului. Iar specialiştii preconizează o creștere de 7%, până în 2027.
Proprietar magazin: Copiii vin de la 7 ani, că l-a trimis mama, că l-a trimis tata. Şi eu am magazin alimentar şi se cumpără energizante mai ceva ca pâinea.
Acestea conțin zahăr, cafeină și taurină. Astfel că că 4 energizante reprezintă echivalentul a 10 cafele espresso.
Limita de cofeină impusă de societăţile pediatrice internaţionale pentru copiii cu vârste între 12 - 18 ani, este de 100 mg/zi, respectiv un espresso şi jumătate.
Gabriel Pănculescu, medic diabetolog: Ar trebui să fim atenţi la nivelul de cofeină şi de zahăr al acestor băuturi energizante. După cum ştim cu toţii, zahărul este unul dintre principalele motive care duc la creşterea numărului de pacienţi cu obezitate, chiar cu diabet zaharat de tip 2.
Specialiștii avertizează asupra efectelor adverse ale acestor băuturi. Circa 20% dintre tineri acuză dureri de cap, insomnie, amețeli, probleme respiratorii și creșterea tensiunii arteriale.
Datele arată că, până la sfârșitul acestui an, vânzările de energizante vor depăși 53 de miliarde de euro în întreaga lume.