Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Deficitul de cont curent explodează. A crescut cu peste 107% în primele patru luni din 2021

Deficitul de cont curent explodează. A crescut cu peste 107% în primele patru luni din 2021

Contul curent al balanţei de plăţi a ajuns la un deficit de 4,710 miliarde de euro în primele patru luni ale acesui an, cu 107,12% mai mare față de aceeași perioadă din 2020, când s-a situat la 2,274 miliarde de euro, arată BNR.

Balanţa bunurilor a înregistrat un deficit mai mare cu 966 milioane de euro, balanţa veniturilor secundare şi cea a serviciilor au avut excedente mai mici cu 295 milioane de euro, respectiv 108 milioane de euro, iar balanţa veniturilor primare a fost pe  deficit.

În intervalul ianuarie - aprilie 2021, datoria externă totală a crescut cu 1,048 miliarde de euro. Datoria externă pe termen lung a însumat 92,334 miliarde de euro la 30 aprilie 2021, respectiv 72,7% din totalul datoriei externe, în scădere cu 0,5% faţă de 31 decembrie 2020.

Datoria externă pe termen scurt a înregistrat 34,641 miliarde de euro (27,3% din totalul datoriei externe) la 30 aprilie 2021, cu 4,7% mai mare faţă de 2020.

Rata serviciului datoriei externe pe termen lung a fost 18,4% în ianuarie - aprilie 2021, comparativ cu 20,1% în 2020. Gradul de acoperire a importurilor de bunuri şi servicii a fost de 5 luni la 30 aprilie 2021, comparativ cu 5,6 luni la 31 decembrie 2020.

Gradul de acoperire a datoriei externe pe termen scurt, calculată la valoarea reziduală, cu rezervele valutare la BNR a fost de 86,8%, față de cu 90,7% la 31 decembrie 2020.

Subiecte în articol: deficit de cont curent
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri