Jurnalul.ro Ştiri Locale Delfinariul, singurul refugiu în calea ploii pentru turiştii de pe litoral!

Delfinariul, singurul refugiu în calea ploii pentru turiştii de pe litoral!

Fără soare pe Litoral, nu a mai fost aglomeratie pe plajă. Miile de turişti s-au mutat în altă parte. La delfinariul din Constanţa, cozile au depăşit orice imaginaţie. Copii, părinţi şi bunici au aşteptat şi câteva ore doar pentru a vedea spectacolul. Într-o zi normală, delfinii au programate doar trei spectacole, însă, când e aglomerat au două reprezentaţii în plus.

Aşa arăta, luni dimineaţă, intrarea la Delfinariul din Constanţa. Cum soarele nu a ieşit din nori şi nu a fost vreme de plajă, turiştii au căutat alternativă. La delfinariu, însă, încap doar o mie trei sute de persoane o dată.

Rămaşi fără răbdare, unii turişti au încercat să se îmbărbăteze singuri.

Spectacolul delfinilor durează, în medie, două ore şi sunt trei programate într-o zi. Astăzi, însă, animalele au muncit în plus. Programul a fost suplimentat cu alte două reprezentaţii. 

După Delfinariu, miile de turişti au stat la alte cozi. La telegondolă sau pentru o masă la restaurant.

"Este foarte greu. Unde se mănânca bine, locurile sunt... trebuie să aştepţi de fiecare dată. Trebuie să aşteptăm şi copilul nu are răbdare şi tot aşa", se plânge un turist.

Lume multă pe Litoral, înseamnă şi mai mulţi bani cheltuiţi. Unii comercianţi vor profit rapid şi au ridicat preţurile. Un şezlong costă acum şi 40 de lei. La terase şi autoserviri e un furnicar. 

"Rezervări nu facem pentru că terasa este oricum foarte plină, dar găsim până la urmă o masă în 5-10 minute", spune un chelner de pe litoral. 

Peste 200 de mii de turişti sunt acum la malul mării. Oficial, trei sferturi sunt cazaţi la hoteluri şi pensiuni, iar aproape 50 de mii de oameni stau la particulari Observator tv

Subiecte în articol: delfinariu
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri