Democrație și falsitate

Baronul de La Brède şi de Montesquieu, autorul ,,Spiri-tului Legilor’’ şi al ,,Scrisorilor Persane’’, afirmă, simplu şi lămurit, că democraţia există doar acolo unde poporul, în calitate de corp, este pe deplin suveran şi este unicul suveran. Montesquieu mai subliniază că dovada existenţei democrate este separarea autorităţilor statului: administraţie, instituţie legislativă şi justiţie. S-au purtat numeroase discuţii şi dezbateri asupra esenţei democraţiei, dar ceea ce nu a ajuns să fie pus niciodată în teorie sub semnul întrebării a fost criteriul demo-cratic, relevat de principiul separării puterilor în stat.

Există însă în democraţiile actuale o reală separare a puterilor în stat? Iată centrul de falsitate al democraţiilor prezentului, să ne amintim de ameninţarea directă, exercitată prin medii de către un preşedin-te al României, adresată unor procurori, sau parlamentari. Pentru separarea ,,puterilor’’ statului se acordă inamovibilita-te judecătorilor, funcţiile parla-mentelor sunt distincte în raport cu acelea ale guvernelor, şi totul se reduce aproximativ la atât.

La vârful structurilor statului atribuţiile preşedinţilor se află într-o confuzie pe cât de expres generată, pe atât de nefericită. Nu pot fi separate autorităţile câtă vreme constituirea lor nu se face pe aceeaşi bază, care nu poate fi decât suveranitatea poporului. Dacă persoanele care devin deţinătorii fiecăreia dintre cele trei autorităţi nu sunt alese în acelaşi mod, istoria cu separarea este doar o vorbă utilă celor care acoperă un fals.
O reală separare la origine a autorităţilor este practic inexistentă inclusiv în ţările care se oferă lumii ca exemple democratice principale. Ce poate fi mai ridicol decât inde-pendenţa unor autorităţi născute din altele şi finanţate dintr-un buget hotărât de una singură dintre autorităţi.