Jurnalul.ro Ştiri Observator Depozitul de la Crevedia a primit aviz de funcționare în 2011 și l-a pierdut în 2020

Depozitul de la Crevedia a primit aviz de funcționare în 2011 și l-a pierdut în 2020

de Redacția Jurnalul    |   

Depozitul GPL de la Crevedia a fost avizat în 13 octombrie 2011 ca sistem de alimentare, iar în 30 iulie 2020, ISU Dâmbovița a constatat că instalația monobloc tip SKID are o nouă poziție și nu se mai respectă distanțele de siguranță, astfel că s-a pierdut autorizazția de securitate la incendiu.

Potrivit IGSU, depozitul GPL a fost autorizat privind securitatea la incendiu în data de 13 octombrie 2011, de către Inspectoratul pentru Situații de Urgență „BASARAB I” al Județului Dâmbovița, ca sistem de alimentare cu GPL la autovehicule cu instalație monobloc tip SKID cu capacitate de depozitare GPL de 4000 litri.

În data de 30 iulie 2020, în urma primirii unei sesizări, ISU Dâmbovița a executat un control inopinat la acest obiectiv, fiind constatată reamplasarea SKID-ului în cadrul amplasamentului. Prin noua poziție a instalației nu se mai respectau distanțele de siguranță care au stat la baza emiterii autorizației față de vecinătăți și instalațiile electrice. În consecință, prin documentul de control, personalul ISU Dâmbovița a constatat pierderea valabilității autorizației de securitate la incendiu.

Tot atunci s-a constatat ca neregulă utilizarea unei pompe neomologate de transvazare GPL dintr-o cisternă în alta și existența pe amplasament a unei stații de incintă pentru alimentarea cu motorină a autovehiculelor proprii care prezenta scurgeri de carburant, deficiență care a fost sancționată cu amendă în cuantum de 10.000 lei.

Ca urmare a pierderii valabilității autorizației de securitate la incendiu, în data de 31 iulie 2020, conform prevederilor Legii nr. 307/2006 privind apărarea împotriva incendiilor au fost notificate Oficiul Registrul Comerțului de pe lângă Tribunalul Dâmbovița și Instituția Prefectului Județul Dâmbovița. Totodată, Legea prevede informarea și a altor instituții publice interesate, sens în care ISU Dâmbovița a înștiințat și Inspectoratul Județean în Construcții, Consiliul Județean, Agenția pentru Protecția Mediului, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență și Primăria Crevedia.

În data de 28 septembrie 2020 a fost făcut un nou control inopinat la obiectivul respectiv, fiind constatat faptul că obiectivul continuă să funcționeze. Prin urmare, prin documentul de control se constată ca faptă contravențională funcționarea fără autorizație de securitate la incendiu, care a fost sancționată cu amendă în cuantum de 30.000 lei. De asemenea, se constată pe amplasament un rezervor tip cisternă neomologat în care se transvaza GPL, fiind aplicată o altă amendă în cuantum de 10.000 lei.

În data de 30 septembrie 2020, prin Hotărârea Adunării Generale a Asociaților, s-a decis închiderea punctului de lucru din localitatea Crevedia.

În data de 12 octombrie 2020 Oficiul Registrul Comerțului de pe lângă Tribunalul Olt emite Rezoluția nr. 6087 prin care dispune înregistrarea în registrul comerțului a mențiunilor cu privire la sediile secundare ale obiectivului, potrivit datelor din Hotărârea AGA din 30.09.2020.

În data de 13 octombrie 2020 operatorul economic notifică ISU Dâmbovița cu privire la faptul că punctul de lucru din localitatea Crevedia a fost închis și anexează în acest sens Hotărârea AGA din 30.09.2020 și Rezoluția ORC.

„Sub aspectul opririi funcționării punctului de lucru în speță, facem precizarea că instituția noastră nu are competențe legale în acest sens”, potrivit IGSU.

 

(sursa: Mediafax)

Subiecte în articol: dopozit crevedia aviz functionare
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri