Jurnalul.ro Ştiri Social Depresia, tema Zilei Mondiale a Sănătăţii 2017

Depresia, tema Zilei Mondiale a Sănătăţii 2017

de Monica Cosac    |   

În circa trei ani, la nivel mondial, depresia va fi a doua cauză de dizabilitate imediat după afecţiunile cardiovasculare, potrivit estimărilor Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS). Tocmai de aceea, depresia a fost aleasă ca temă din acest an pentru Ziua Mondială a Sănătăţii, marcată pe 7 aprilie. Potrivit unui raport al OMS pentru anul 2015, aproximativ 350 de milioane de oameni suferă de depresie, la nivel mondial. În Europa sunt 40 de milioane de oameni cu depresie, dintre care aproape 130.000 ajung la suicid. Afecţiunea poate fi prevenită şi tratată, dacă este identificată la timp. Cu toate acestea, cel puţin 75% din totalul persoanelor care suferă de depresie majoră  nu primesc tratament adecvat, arată acelaşi studiu al OMS.

Potrivit preşedintelui Colegiului Medicilor din România, Gheorghe Borcean, depresia este o afecţiune care, de cele mai multe ori, este ascunsă, negată şi de aceea este insuficient diagnosticată şi tratată. Medicii spun, însă, că este esenţială depistarea persoanelor cu risc de  depresie,  având în vedere că, pe lângă riscul ridicat de suicid, această afecţiune creşte şi riscul tulburărilor de anxietate, al consumului de medicamente sau al altor substanţe, dar şi al unor boli precum:  diabet şi boli de inimă.

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri