Jurnalul.ro Ştiri Politică Deputat: Girofarul Poliției Locale este ilegal; niciodată nu a fost altfel

Deputat: Girofarul Poliției Locale este ilegal; niciodată nu a fost altfel

de Redacția Jurnalul    |   

Poliția Locală nu poate utiliza girofarul pe drumurile publice pentru că este este ilegal. „Niciodată nu a fost altfel”, spune Bogdan Rodeanu, deputat USR Galați și vicepreședinte al Comisiei de Apărare, Ordine Publică și Siguranță Națională.

Rodeanu scrie, joi, pe pagina sa de Facebook, că Poliția Locală nu poate utiliza girofarul pe drumurile publice: „Este ilegal. Niciodată nu a fost altfel. De ce? Simplu, pentru că utilizarea lui de către Poliția Locală, nu este prevăzută în Codul Rutier”.

Deputatul USR adaugă faptul că în ultimii 13 ani, se putea veni cu cel puțin o inițiativă legislativă pentru a pune în legalitate măcar o parte din detaliile activității Poliției Locale.

„Cine trebuia să facă acest lucru? În primul rând, șefii polițiilor locale, cei care au fost și sunt la curent cu situația aceasta. Și să nu credem că nu au putut să o facă. Poliția Locală este împânzită până la vârf cu pensionari din MAI. Foarte mulți dintre ei, în structurile de conducere. Ar fi fost nevoie de un minim gest de inițiativă, dacă tot cumulează pensia cu salariul. Vorbim exact de acei speciali care primesc pensii calculate altfel decât pentru românii de rând, de cei care se pensionează uneori cu zeci de ani înaintea lor și sunt reangajați de partid pe salarii consistente. În plus față de toate acestea, acești Speciali din Polițiile Locale au la dispoziție și organigrame supraîncărcate cu consilieri juridici și tot felul de angajați pe funcții ba pe la achiziții, ba pe la resurse umane – prin toate birourile dar mai puțin la patrulare”, mai spune vicepreședinte al Comisiei de Apărare, Ordine Publică și Siguranță Națională.

Rodeanu mai spune că girofarul de pe mașina de poliție locală înseamnă prioritate, prezență și, uneori, face diferența dintre viață și moarte.

„Girofarul semnalizează, avertizează și câștigă timp pentru intervenție. Pentru siguranța cetățeanului. Timp câștigat și pentru polițistul care intervine și pentru cetățeanul care așteaptă. Cu toate astea, chiar dacă în România aproape nu există mașină de poliție locală fără girofar, și în prezent, este utilizat în afara legii. Repet, Codul Rutier nu prevede nimic despre girofarul de pe mașinile de poliție locală. Ce facem? Aplicăm legea și le facem dosar penal polițiștilor locali? Scoatem girofarurile de pe mașinile de poliție locală? Sau actualizăm legea? O actualizăm, pentru ca polițiștii locali să poată folosi girofarul, legal, și nu doar în curtea instituției lor. Utilizarea lui trebuie sa fie legală pe drumurile publice, acolo unde cetățenii au nevoie de protecție, siguranță și de intervenții rapide. În concluzie, putem spune ca Girofarul de pe mașinile de poliție locală e un simbol al indolenței și nepăsării șefilor Poliției Locale. Ei aveau și când și cu cine să facă un proiect de lege. N-au făcut-o. Nu le-a păsat nici acum zece ani și nu le pasă nici acum. Am făcut noi această reglementare și am depus proiectul împreună cu Teodor Lazăr, Deputat USR. (...) Am făcut-o și pentru agentul angajat în cadrul Poliției Locale, care lucrează pe un salariu de mizerie și nu știe cum să mai evite presiunile șefilor - pensionarii pe care partidul i-a pus la conducere. Pensionarii speciali angajați din nou la stat.....Șerifii primarilor din România”, mai spune Bogdan Rodeanu.

(sursa: Mediafax)

Subiecte în articol: bogdan rodeanu politia locala
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri