Jurnalul.ro Timp liber Spectacole Destinatia de weekend 5 - 7 februarie

Destinatia de weekend 5 - 7 februarie

Primul concert FiRMA în 2016
FiRMA, trupa emblematică a rockului alternativ din România, susţine primul concert din 2016 în această seară, la Club Control, din Bucureşti. FiRMA a fost prima trupa românească nominalizată la o secţiune internaţională (New Sounds of Europe) şi invitată să performeze la gala MTV European Music Awards, în 2007, la München, după ce în 2004 fusese nominalizată la MTV European Music Awards la categoria Best Romanian Act şi Best Rock Band la MTV Romanian Music Awards în 2005.

Artă veche românească
O colecţie de desene, picturi şi cărţi bizantine, culeasă de Alexandru Odobescu în 1865, va fi expusă începând cu acest weekend, la Muzeul Naţional de Artă al României. Pe lângă picturi, colecţia mai include şi obiecte personale ale unor figuri importante din istoria spaţiului românesc: bastonul primului egumen al mănăstirii Hurezi, brâiele de mătase ale lui Barbu Craiovescu, broderii brâncoveneşti, dar şi un epitaf rusesc din vremea ţarului Boris Gudunov, păstrat la mănăstirea Bistriţa.

Concert aniversar Paraziții
Trupa Paraziţii concertează în această seară la Berăria H, din parcul bucureştean Herăstrău. Concertul marchează 22 de ani de la înfiinţarea trupei. În tot acest timp, membrii trupei au lansat peste 30 de single-uri cu videoclipuri ca grup sau solo, single-uri proprii sau colaborări cu alţi artişti şi peste 20 de albume și maxi-single-uri, în formulă completă sau solo. Biletele costă între 35 şi 65 de lei.
 

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri