Jurnalul.ro Timp liber Calatorii Destinatia saptamanii. Milano

Destinatia saptamanii. Milano

Milano este un oraș vibrant, plin de viață și, chiar dacă nu se poate lăuda cu monumentele Romei sau Florenței, aici vei descoperi multe locuri care îți vor rămâne în suflet. De aici se dă ora exactă în moda mondială. Produsele de lux, bijuteriile scumpe, hainele din cele mai noi colecții ale celor mai importanți creatori de modă, toate se gasesc în Cadrilaterul Modei. Pentru lucruri mai puțin costistioare este recomandată zona de lângă Piața Domului. Viața de noapte este cosmoplită și mereu surprinzătoare. Principalele zone în care se află cele mai multe cluburi, baruri și restaurante sunt în apropiere de galeria Brera, Corso Como și cartierul Navigli. Cât despre obiectivele turistice, nu trebuie să ratați Domul din Milano, faimoasa catedrală în stil gotic, locul Arhiepiscopului de Milano. Finalizarea construcției a durat aproape 6 secole și este a patra cea mai mare catedrală din lume. Scala este cea mai cunoscută operă din lume iar Castelul Sforzesco este monumentul simbolic al orașului. A fost reședința lui Visconti di Sforza dar și cazarma orașului. Datorită arhitecturii, castelul este în sine o operă de artă.

Subiecte în articol: milano
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri