Jurnalul.ro Ştiri Educatie Dezastru la examenul de titularizare

Dezastru la examenul de titularizare

de Theodora Şutiu    |   

Peste  31.000 de candidaţi au susţinut, miercuri, proba scrisă a examenului de titularizare. Unele cadre didactice au fost încântate de subiecte, iar altele au spus că examenul a fost dificil şi vor fi silite să îl mai dea o dată. Rezultatele finale se afişează la sediile inspectoratelor şcolare judeţene şi pe site-ul dedicat, în data de 24 iulie.

Mulţi dintre candidaţi nu erau la prima experienţă. Dascălii s-au dat bătuţi şi au părăsit sala, dezamăgiţi că subiectele au fost prea grele „Am avut de scris un proiect didactic. A fost greu, nu a fost ce am învăţat. (...) Cred că voi veni şi anul viitor”, spunea o tânără. Un alt candidat a recunoscut că  nu se află la prima încercare de a promova examenul. „Am susţinut proba la profilul tehnic, la mecanică. Am mai dat şi în anii trecuţi, susţin examenul periodic, acum sper că e cu noroc. (...) Nu vreau eu să merg să susţin acum proba, dar dacă aşa este regulamentul intern nu am ce face”, recunoaşte el.

La Vaslui, aproape o treime dintre cei înscriși la titularizare au absentat ori s-au retras din concurs, după o oră de la afișarea subiectelor, fără a mai preda teza. Cele mai multe absențe sau retrageri din examen au fost la disciplinele pentru învățători, educatoare și Limba și literatura română.

Dacă unii profesori nu au reuşit să facă faţă subiectelor, alţii susţin că titularizarea nu le-a pus probleme prea mari. „La asistenţă medicală a fost greu, dar ne-am descurcat. Au fost întrebări despre boli cronice şi infecţii. Am decis să încep o carieră şi în învăţământ. Lucrez în sistemul medical de vreo 28 de ani şi aş vrea şi în învăţământ. Am zis că trebuie o schimbare. (...) Am dat pentru prima dată examenul, mă aştept la nota 8-9”, a spus o candidată. „Am susţinut la geografie. Nu a fost greu. Au fost întrebări despre poluarea mediului, presiune atmosferică. Nu ştiu ce notă voi lua. (...) Pentru prima dată îl susţin. Am terminat universitatea acum, în 2018”, a spus un alt cadru didactic.

Primele rezultate vor fi afişate în data de 17 iulie, la sediile inspectoratelor şcolare şi pe site-ul titularizare.edu.ro. Contestaţiile se depun la sediile inspectoratelor şcolare judeţene pe 17 iulie, după afişarea rezultatelor, până la ora 21:00, respectiv 18 iulie, până la ora 15:00.

 

Subiecte în articol: examen de titularizare
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri