Președintele Comisiei pentru Afaceri Externe a Parlamentului European, Elmar Brok, a îndemnat la unitate forțele proeuropene din Republica Moldova, într-un interviu pentru Europa Liberă. El a spus că rezultatele după primul tur al alegerilor prezidențiale ar fi arătat altfel, dacă decizia de desemnare a Maiei Sandu drept candidat unic al proeuropenilor ar fi fost luată mai devreme.
Cu toate acestea, europarlamentarul german a dat asigurări că Uniunea Europeană va respecta orice rezultat al alegerilor din Republica Moldova. „Îmi pare rău că dezbinarea partidelor proeuropene din ultimii ani lasă urme asupra viitorului țării. Iată, această dezbinare a servit candidatului prorus, care a reușit să convingă peste 48% din electorat. A venit ziua în care toate forțele proeuropene, in ciuda tuturor animozităților din trecut, trebuie se unească și să facă un efort unic, un efort comun pentru a o ajuta pe dna Maia Sandu să devină primul președinte declarat deschis proeuropean ales de popor”, a spus Elmar Brok. Europarlamentarul și-a exprimat regretul că „de aproape zece ani forțele proeuropene se luptă între ele din motive personale, mai degrabă, decât politice”. „Iată de ce atât de târziu, prea târziu aș zice, pe ultima sută de metri, s-au înțeles asupra doamnei Maia Sandu drept candidat unic al forțelor proeuropene (…) Din acest motiv, a rămas prea puțin timp pentru o campanie proeuropeană comună”, consideră Brok, exprimându-și totodată speranța că în turul al doilea „eforturile forțelor proeuropene vor fi concentrate, susținute și coerente, pentru ca Moldova să aibă un președinte care să o mențină pe drumul european”. „Speranța mea este ca Maia Sandu, pe care o cunosc personal, să fie aleasă președinte de cetățenii moldoveni. Eu am încredere că doamna Sandu este în stare să țină țara unită. Știu că nu va fi ușor, iar noi vom respecta, în cele din urmă, orice alegere va face poporul moldovean, dar ne-am bucura, desigur, dacă poporul o va alege pe Maia Sandu”, a declarat europarlamentarul german. Între timp, Candidatul Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS) la funcția de președinte al Republicii Moldova, Maia Sandu, a avut o reacție dură la adresa contracandidatului său, socialistul Igor Dodon, pe care l-a inclus în categoria „hoților și mincinoșilor".
Maia Sandu susține că, deși se declară anti-oligarh, Igor Dodon nu a luptat niciodată împotriva corupției și a fost inclus în schemele de dobândire ilegală a averilor.