Ea a venit însoţită de mai mulţi susţinători din grupul parlamentar, care au avut în mâini lumânări şi pancarte.
"Din 5 octombrie 2024, democraţia a murit. Noi suntem în doliu. Partidul S.O.S. România a adus o coroană pentru democraţie şi în Parlamentul României, nu ni s-a permis să intrăm cu această pancartă pe care scrie "Democraţia a fost executată". A trebuit să vină un senator să o pună în buzunar şi să ajungă cu ea înapoi şi să o pună pe coroană. O lumânare care are baterii - ni s-a spus că sunt elemente periculoase şi nu avem voie să le introducem în Parlament. (...) Bine aţi venit în cea mai cruntă dictatură pe care o putem avea de la Inchiziţie încoace. Nu mai avem instituţii. Cei de la CCR se baricadează şi nu mai avem dreptul să participăm la o şedinţă publică a unei instituţii plătite din bani publici", a afirmat Şoşoacă.
Potrivit eurodeputatei, faptul că nu este lăsată să participe la şedinţa de judecată a cererii sale înseamnă că "i se interzice dreptul la apărare".
"Înseamnă că eu, cetăţean român, plătitor de taxe, nu mai am dreptul să-mi exercit dreptul la apărare. Eu, avocat; eu, om politic. Dacă mie mi se întâmplă aşa ceva, dumneavoastră ce şanse mai aveţi în ţara asta? (...) Suntem în doliu, am aprins o lumânare care pentru SPP - de-asta cu baterii - este considerată un pericol la adresa Parlamentului României. (...) De aici voi pleca către Bruxelles şi mă voi asigura că întreaga lume va afla de ceea ce se întâmplă în România. Şi voi solicita ajutor internaţional pentru eliberarea României. (...) Flagelul dictaturii se extinde repede", a spus Diana Şoşoacă.
Curtea Constituţională a României analizează, luni, contestaţiile depuse împotriva neînregistrării candidaturii Dianei Şoşoacă (S.O.S. România) şi înregistrării candidaturii lui George Simion (AUR) la alegerile prezidenţiale din luna mai, au precizat, pentru AGERPRES, oficiali ai CCR.
Sâmbătă, Biroul Electoral Central (BEC) a respins candidatura preşedintei S.O.S. România, Diana Şoşoacă, luând în considerare hotărârea Curţii Constituţionale de anul trecut, se arată în decizia publicată de BEC.
BEC aminteşte în argumentaţia deciziei că Dianei Şoşoacă i-a fost respinsă de către CCR, anul trecut, candidatura la scrutinul prezidenţial - ulterior anulat.
Diana Şoşoacă este unul dintre cei cinci candidaţi la alegerile prezidenţiale din mai ale căror candidaturi au fost respinse în şedinţa de sâmbătă a BEC.
AGERPRES