Autoritatea Electorală Permanentă a anunțat, ieri, oficial, că un număr de 110 alegători români din afara ţării s-au înregistrat, pentru alegerile parlamentare din acest an, pe portalul www.votstrainatate.ro, în prima zi de funcţionare a acestuia. Dintre aceștia, 85 au optat pentru votul prin corespondenţă, iar 25, pentru votul la secţia de votare. Conform legislaţiei în vigoare, termenul de înregistrare ca alegător prin corespondenţă sau la o secţie de votare începe la data de 1 aprilie a anului în care au loc alegerile parlamentare şi se termină la data expirării a 15 zile de la data începerii perioadei electorale.