Primul pe răbojul „Dicționarului” - termenul „doică”: „Este un cuvânt împrumutat în românește din bulgară (doika). Din verbul doia - a alăpta (un copil). De altfel, termenul slav dete (copil), întâlnit adeseori chiar în documente românești târzii, provine din aceeași rădăcină indo-europeană dhīta - alăptat, hrănit. Doică are sensul de femeie care alăptează și îngrijește copilul unei alte femei”.
Târât în surghiun
A doua provocare (marca Ciocioi): „surghiun”. „Termenul vine din turcescul sürgün. Sür are înțelesul de a conduce, a târî, a alunga. Gün își are originea în mai vechiul termen turcesc Él kün = țări, țărm, marginea unui stat”. În continuare, un (supra)nume cu rezonanțe „dulci” - Dulciu/Dulea: „Dulciu - fără vreo legătură cu dulcele românesc - este un diminutiv bulgar pentru Dulo, Dulio, Dule. Devenit nume de familie la sud de Dunăre (Dulceo), acesta e întâlnit la noi, în trecut, mai ales în comunitățile bulgare din jurul Bucureștilor. Numele bulgărești Dulo, Dule, care au dat în românește Dulă, Dulea, sunt folosite relativ des în Bulgaria”.
Slava și greaca în biserică
Tot aici: „După cum o arată mai multe înregistrări (localități, ani), acestea sunt prescurtări ale numelui de botez Hristodul (Χριστόδουλος - rob al lui Hristos). De remarcat că vreme de peste două veacuri, în perioada otomană, Liturghia, la sud de Dunăre, a fost ținută în limba greacă (în timp ce la noi era folosită slava...), Biserica folosind mai ales nume grecești pentru localnici. Altfel, rare printre români nume precum Hristodul, Teofil, Teopia. Ori, pur și simplu, n-au prins”.
Nume cu înțeles uitat
„Malaxa” - rădăcini în Albania
„Nume al unui celebru industriaș român interbelic - Nicolae Malaxa. Familia Malaxa, de origine aromână, ajunsă la Galați, iar mai apoi la Huși, la începutul secolului al XIX-lea, era originară din Epir (nord-vestul Greciei de astăzi, sud-vestul Albaniei). O vreme, aceasta a adăstat în zona Μαλλακάστρα/Mallakastra (astăzi, sud-vestul Albaniei). Numiri în greacă și aromână ale zonei: Μαλακάσια/Malakasia, Μαλακάσα/Malakasa, Μαλάξα/Malaxa. De aici, numele ce va ajunge mai apoi vestit în România”.
„Mandagiu” - Bivolaru’
„Nume preluat la noi și în Balcani din turcă. Inițial, un supranume: mandaci (a se citi mandagi) - bivolar. Cel mai adesea, nu era vorba de un păzitor al unei turme de bivoli, ci de un măcelar/prăvăliaș care sacrifica/vindea astfel de animale. Bivol = manda (turcă)”.
„Calotă” - Cel frumos
„Din Caloian. Cal/o+ terminația tă. Ca la Dragotă, Radotă etc. Nume întâlnit în sudul țării și în Balcani. În documente mai vechi, nu doar supranume, ci și nume de Botez. Ioan cel bun, frumos - în traducere. Era dat celor născuți de Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul”
„Pesamosca” - Slăbănogul
„Nume ajuns la noi odată cu migrația economică a italienilor din urmă cu aproape un veac și jumătate (cioplitori în piatră, constructori, drumari etc.). Cunoscut mai ales prin celebrul chirurg pediatru Alexandru Pesamosca (1930-2011). Provine dintr-un supranume dat unui înaintaș al familiei. Cu înțelesul de om foarte slab, sfrijit, deloc bun de vreo treabă. Altfel, categoria muscă (mosca, în italiană) e printre cele mai de jos pentru pugiliști în Europa, aceștia cântărind în jur de 50 kg. Un slăbănog, piele și os în copilărie, gata să fie purtat încoace și încolo de cea mai neînsemnată adiere de vânt, așadar”.
„Parhon” - coborât din calendar
„Nume de botez inițial. Ajuns nume de familie. Transpunerea în limba ucraineană a numelui de calendar Partenie. Întâlnit în ucraineană ca Parhom. Dar și sub formele Parhvin, Parhim, Parhven, Parfen/i etc. Nume rar în română, provenit din Podolia și Rutenia”.
Pastila de religie
Când s-ar putea prăbuși catedrala Sfânta Sofia din Constantinopol
Din categoria legende și tradiții turcești: „Evliya Çelebi, în scrierile sale, vorbește despre racla cu rămășițele pământești ale împărătesei Sofia din Marea Catedrală din Constantinopol. Lucrată din aramă aurie, acesta este așezată deasupra intrării qibla (ușa din mijloc) a mărețului lăcaș. Mulți oameni, în decursul timpului, ar fi încercat să se atingă de această raclă. Un zgomot asurzitor și o cutremurare cumplită se făcea însă de fiecare dată în catedrală, astfel încât s-a renunțat la a o mai face. Potrivit credinței populare turcești, dacă racla va fi mutată, se crede că Sfânta Sofia se va prăbuși. Chipurile a patru arhangheli veghează deasupra ei: Azrael, Rafail, Gavriil și Mihail - aceștia hotărând distrugea catedralei în cazul mutării raclei”.
Loc al celei de-a Doua Veniri a lui Hristos?
Altă „zicere” legată de Sfânta Sofia din Constantinopol: „Constantinopolul, cunoscut în trecut ca Noua Romă, ori chiar ca Noul Ierusalim, a avut, vreme de aproape un mileniu, ca punct central al său, loc al întâlnirii oamenilor cu Dumnezeirea, Catedrala Sfânta Sofia (s-a crezut că aici s-au împlinit cuvintele Rugăciunii Domnești: Facă-se voia Ta, precum în cer așa și pe pământ, harul fiind prezent în chip vădit în acest măreț lăcaș)”. Mai mult: „Conform mai multor legende, rămase în folclorul turc până astăzi, Crucea Mântuitorului lumii și piroanele cu care a fost răstignit pe aceasta s-au păstrat într-una dintre încăperile tainice ale Sfintei Sofia. Motivul pentru care s-au adus aici de la Ierusalim e că Domnul, la a Doua Sa Venire, s-ar arăta lumii în acest loc. Numărul anilor până la Parusie nu e același în variantele culese, vorbindu-se chiar de venirea lui Hristos la Judecată după zeci de mii de ani”.
Diavolul, închis în marmură
Încă una și gata: Satana, închis în Catedrala Sfânta Sofia. Din 1453 până astăzi… „Cel puțin așa grăiește tradiția musulmană turcă”, ne asigură reputatul etnolog Gheorghiță Ciocioi. Imediat, lămuririle: „După cucerirea Constantinopolului, sultanul Mahomed Cuceritorul i-a dat sarcina savantului și dascălului său întru ale științei și religiei, Akşemseddin (în fapt, adevăratul cuceritor al cetății - cel puțin din punct de vedere spiritual -, el fiind acela care va primi flori în locul lui Mahomed la intrarea în Noua Romă), de a transforma Sfânta Sofia în moschee. Lucrătorii nu aveau însă deloc spor, fiind înșelați, se spune, în felurite chipuri de un diavol - pentru a fi zădărnicită rugăciunea de vineri a musulmanilor din catedrală. Akșemseddin a înțeles până la urmă că motivul nu putea fi decât amăgirile și ispitele trimise lucrătorilor de către Satana. La rugăciunile lui Akşemseddin, Allah l-ar fi închis atunci pe diavol într-o placă de marmură din Sfânta Sofia, fără a mai putea el ieși vreodată de acolo”.
„Doică este un cuvânt împrumutat în românește din bulgară (doika). Din verbul doia - a alăpta (un copil)”, Gheorghiță Ciocioi, etnolog
„Termenul surghiun vine din turcescul sürgün. Sür are înțelesul de a conduce, a târî, a alunga. Gün își are originea în mai vechiul termen turcesc Él kün = țări, țărm, marginea unui stat”, Gheorghiță Ciocioi
„Familia Malaxa, de origine aromână, ajunsă la Galați, iar mai apoi la Huși, la începutul secolului al XIX-lea, era originară din Epir”, Gheorghiță Ciocioi
„Conform mai multor legende, rămase în folclorul turc până astăzi, Crucea Mântuitorului lumii și piroanele cu care a fost răstignit pe aceasta s-au păstrat într-una dintre încăperile tainice ale Sfintei Sofia”, Gheorghiță Ciocioi