Mihail Pautov, medic specialist, a discutat despre sortimentele acestui aliment, în episodul 11, din sezonul 7, la MediCOOL. Acesta a menționat ce aport nutrițional poate oferi fiecare tip și a argumentat care este cea mai bună variantă pe care o poți include în alimentație.
Pâinea albă sau pâinea integrală?
Un bob de grâu are un endosperm, care reprezintă partea cea mai bogată în amidon și care asigură energie în urma consumului. Partea de înveliș formată de tărâță se caracterizează printr-un conținut bogat în fibre. De asemenea, germenele său poate oferi beneficii suplimentare. De cele mai multe ori, pâinea se obține din grâu.
Oamenii consumă pâine de peste 14000 de ani, de când au fost preparate primele pâini. Acestea erau un tip de lipii coapte pe pietre încinse. Pâinea este una dintre cele mai populare tipuri de alimente de bază, se obține din grâu și se împarte în două tipuri: pâine albă și pâine integrală. În general, specialiștii consideră că pâinea integrală este cea mai sănătoasă variantă.
Pâine albă
Pâinea albă se eprepară din făina de grâu rafinată. În timpul procesului de rafinare tărâțele și straturile de germeni se îndepărtează. Aceasta elimină o bună parte din fibrele, vitaminele și mineralele prezente în cerealele integrale. Această pâine procesată poate oferi o bună parte din nutrienții prezenți în grâu, dar poate favoriza anumite riscuri.
Pâine integrală
Medicii recomandă consumul de cereale. Potrivit piramidei alimentare, care arată ceea ce este necesar să mănânci în fiecare zi, baza alimentației este formată din cereale. Consumul de cereale integrale înseamnă că atunci când obții făină din cereale și prepari pâine, le integrezi în totalitate, fără a îndepărta nimic din alcătuirea boabelor de grâu.
În pâinea integrală există toate părțile componente ale boabelor de grâu. Endospermul conține proteine și amidon. Amidonul se transformă în glucoză după digestie și proteinele sunt partea nutritivă a pâinii.
Germenele se caracterizează printr-un profil bogat în vitamine și grăsimi, cum ar fi complex de vitamine B și vitamina E. Totodată, tărâța este bogată în fibre, minerale și vitamine. Atunci când mănânci o pâine integrală obții aceste beneficii. În același timp, pâinea integrală are bule în interior care sunt făcute de maia.
Pâinea integrală conține o cantitate mai mare de fibre decât cea și poate avea un impact mai redus asupra nivelurilor de zahăr din sânge. În plus, păstrează nivelurile de fitonutrienți din compoziție, notează medicool. ro.
,,Atunci când mâncăm o pâine integrală ne bucurăm de aceste beneficii.” – Mihail Pautov, medic specialist