Jurnalul.ro Cultură Muzica Din 24 iunie, Muzica se ridică la puterea FITS!

Din 24 iunie, Muzica se ridică la puterea FITS!

de Magdalena Popa Buluc    |   

Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu are loc între 24 iunie și 3 iulie și este cea mai mare sărbătoare a artelor spectacolului! Pentru zece zile, orașul și împrejurimile sale vor fi gazda a peste 3500 de participanți din 75 de țări, iar publicul este așteptat la aproape 800 de evenimente în 80 de spații de joc. FRUMUSEȚE este tema acestei ediții și, cu siguranță, aceasta definește și cele câteva zeci de evenimente muzicale desfășurate la FITS pe parcursul celor zece zile de Festival și despre care vă invităm să citiți în cele ce urmează. 

De la muzica prebarocă și barocă, într-un program cu cei care l-au inspirat pe marele Bach, ajungem la rock, În Piața Mare din Sibiu, alături de Holograf, Cargo și Horia Brenciu.
Din Austria, cu Mozart de Madame Pompadour, FITS ne va plimba pe note muzicale până în Țara eternei primăveri, pentru a asculta Fado de Lisabona cu Mónica Jesus, dar și pentru a descoperi Sufletul Portugaliei împreună cu Pedro Jóia & Miguel Ramos.
Tot de-acolo vine la FITS și „Da Cruz One Man Band”, unica orchestra tradițională din Portugalia formată dintr-un singur muzician care cântă la nu mai puțin de 17 instrumente!

Călătorim mai apoi pe sunetul muzicii de orgă, din Franța, cu „Vox Celestis” și Alexandre Catau, până la Bogotá, în Columbia, de unde vine trupa AAINJAA cu două spectacole: OUKTAPÜNAWAA, un fantastic show de percuție pe scena din Piața Mare, și  „AAINJAA Says Hello”, un salut pe ritmuri de batucada, direct pe pietonala sibiană.

Asociaţia "Corpul Cadeţilor Gl. Mr. Nicolae Uscoi" ne prezintă la această ediție un manifest pentru pace sub forma unui spectacol de muzică folk, poezie și dans popular, simțit în sufletul și picioarele neobosite ale militarilor, iar Muzica Militară a Garnizoanei Sibiu, încadrată la Academia Forțelor Terestre „Nicolae Bălcescu”, ne va ajuta să dăm onorul publicului.

Tocmai din Țara Soarelui Răsare ajung la Sibiu „Vocile Teatrului Noh”, o artă veche de șapte secole care ne va reconecta cu emoțiile universale! Noi revenim pe bătrânul continent, în Franța, de unde vine Eric Tarantola, un artist special care ne va încânta cu instrumentele sale extraordinare: un set de tobe alcătuit din tigăi, un trombon vechi, un ceas devenit kalimba și un „chitanjo” – combinația între o chitară și un banjo. Tot din Franța vine și Pigswana Orchestra, un cvartet care ne va delecta, pe Bălcescu, cu ritmuri tradiționale de cumbia, hituri de jazz în stil ska, melodii în stil calypso și rock, coveruri după cântece renumite sau vechi în versiune festivă.
De dragoste și dor ne vor cânta la FITS Izabela Jeżowska și Marcin Grabosz din Polonia, într-un recital extraordinar găzduit de Sala Oglinzilor de la Forumul Democrat German. Și tot de dor, însă de mare, îi putem asculta pe italienii de la La Cantiga de la Serena, un ansamblu de muzicieni și cercetători din Salento care au inițiat un proiect menit să redescopere și să recreeze muzica străveche din bazinul mediteranean.

Călătoria muzicală de la FITS ne poartă din nou în America de Sud și din nou în Columbia, de unde vin cei de la Puerto Candelaria, deținători ai unui Latin Grammy, apoi poposim puțin în Argentina și revenim degrabă în Europa, alături de Duchamp Pilot, o colaborare între Argentina, Anglia și Scoția, dar și între mai multe genuri muzicale precum rock, pop, new-wave și rock progresiv cu elemente psihedelice și de punk.

Din Spania vine Tumultul pasiunii, pe ritmuri de flamenco, desigur: saxofonul, chitara, vocea și dansul se contopesc în „mașinăria flamenco” – un mecanism automatizat care ridică acest spectacol la un cu totul alt nivel, dând naștere unui sunet cu desăvârșire nou și fascinant în Piața Habermann. Nici Germania nu lipsește din călătoria muzicală de la FITS: Muzica vântului va fi un concert cu adevărat memorabil, atât prin talentul și versatilitatea celor doi artiști, Büdi Siebert & Stefan Charisius, cât și prin ineditele lor instrumente muzicale!

Gospelul e deja tradiție în programul FITS astfel că nu are cum să lipsească nici de la această ediție, cu reprezentanți de marcă ai genului, din UK – London International Gospel Choir, dar și din România  – Pro Gospel Timișoara.

Și, gata, în România ne oprim din acest parcurs, dar nu înainte de a adăuga în programul muzical al Festivalului pe talentatele violoniste de la Muse Quartet, care vor oferi un concert acustic la Biserica Ursulinelor, și pe Marius Mihalache, al său band și a sa Săftița - un mix de sintetizatoare psihedelice peste un țambal, caval, flaut și alte instrumente clasice din folclorul românesc.

În fine, un ultim popas în aceasta prezentare a muzicii ridicate la puterea FITS, nelipsită la ultimele ediții ale Festivalului, mult-iubită de public: Fanfaaaraaaa de laaaa Cozmeeeeești! Cea mai veche fanfară din România (120 de ani) ne va încânta, ca de obicei, pe pietonala Bălcescu, însă va poposi, tot în cadrul FITS, și la Gura Râului și Săliște. Accesul este liber pentru toți iubitorii muzicii.

 

››› Vezi galeria foto ‹‹‹
 

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri