Dinamo Bucureşti a învins-o pe Gaz Metan Mediaş cu scorul de 3-1 (1-0), luni seara, în Şoseaua Ştefan cel Mare, în ultimul meci din etapa a patra a Ligii I de fotbal.
Dinamo s-a impus prin golurile marcate de Paul Anton (32 - penalty), Cosmin Hanca (72, 75), respectiv Sergiu Popovici (90+4).
Gaz Metan rămâne pe ultimul loc, Popovici marcând primul gol al echipei medieşene în acest sezon, cu un şut la colţul scurt, printre mâinile portarului Laurenţiu Brănescu.
Dinamo a deschis scorul prin mijlocaşul Paul Anton, la primul său gol de la revenirea la echipă, după ce Ionuţ Voicu l-a lovit în faţă de Valentin Costache la o fază de atac. Cosmin Hanca, intrat în min. 60 în locul lui Juan Albin a reuşit ''dubla'' în decurs de patru minute (72, 75).
Dinamo a mai avut o situaţie bună prin Albin (43), dar acesta a preferat să dea o pasă (greşită), în locul finalizării.
Oaspeţii au fost de mai multe ori aproape de gol, în min. 7, la o serie de greşeli ale apărării dinamoviste, dar Bojan Golubovic nu a reuşit să-l învingă pe Brănescu, în min. 35, când Alexandru Buziuc a şutat în bară de la 20 de metri, şi în min. 82, când Manole a fost deposedat in extremis în situaţie de singur cu portarul.
Dinamo a urcat pe locul al patrulea după acest succes.
FC Dinamo Bucureşti - CS Gaz Metan Mediaş 3-1 (1-0), Stadion ''Dinamo'' - Bucureşti
Au marcat: Paul Anton (32 - penalty), Cosmin Hanca (72, 75), respectiv Sergiu Popovici (90+4).
Arbitru: Adrian Comănescu (Râmnicu Vâlcea); arbitri asistenţi: Marius Nicoară (Drobeta-Turnu Severin), George Neacşu (Câmpulung Muscel); arbitru de rezervă: Cătălin Popa (Piteşti)
Observatori: Alexandru Deaconu (Bucureşti) - CCA, Ioan Mironaş (Piatra Neamţ) - LPF
www.agerpres.ro