Jurnalul.ro Ştiri Justitie Directoarea generală al Hexi Pharma, Flori Dinu, pusă sub acuzare

Directoarea generală al Hexi Pharma, Flori Dinu, pusă sub acuzare

Directorul general al Hexi Pharma, Flori Dinu, s-a prezentat joi la Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) în calitate de suspect şi este acuzată de complicitate la delapidare, a precizat avocatul ei, Florin Dumitrache, la ieşirea din sediul parchetului.

El a menţionat că nu s-au luat măsuri asigurătorii.

Întrebat de jurnalişti cum s-a apărat clienta sa, avocatul a spus că Flori Dinu este nevinovată şi că de vină este Dan Condrea.

"Totul se învârte în jurul lui Condrea", a mai spus avocatul.

Flori Dinu s-a prezentat de dimineaţă la DNA, de unde a ieşit după aproximativ cinci ore.

Procurorii DNA au dispus efectuarea urmăririi penale faţă de SC Hexi Pharma CO SRL pentru evaziune fiscală şi spălare de bani, şi faţă de Flori Dinu, director general al firmei, pentru complicitate la evaziune fiscală.

Tot în acest dosar, Uliana Ochinciuc este anchetată, sub control judiciar, pentru spălare de bani.

DNA susţine că, în perioada 2008 - 2016, Hexi Pharma a evidenţiat în actele contabile operaţiuni fictive de intermediere a achiziţiilor de bunuri, în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale şi diminuării obligaţiilor de plată către bugetul de stat cu o sumă estimată în această etapă a cercetărilor la aproximativ 8 milioane lei.

În cauză, procurorii au dispus măsura asiguratorie a sechestrului asupra bunurilor mobile, imobile şi conturilor bancare dobândite prin infracţiunile de evaziune fiscală şi spălare de bani, bunuri supuse confiscării speciale indiferent de identitatea proprietarului actual, după cum urmează: 23 de imobile situate în municipiul Bucureşti şi judeţul Ilfov, 32 de autoturisme, utilaje, echipamente şi instalaţii destinate procesului de producţie şi conturi bancare deschise în România, Cipru, Elveţia şi Germania de către persoanele care au participat la săvârşirea infracţiunilor sau care au obţinut beneficii în urma acestora. AGERPRES

Subiecte în articol: flori dinu hexi pharma
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri