Directorul ANM, Elena Mateescu, anunţă că vom asista la o schimbare majoră a vremii chiar de miercuri seară.
"Mâine (miercuri n.r.) seară vom asista la o schimbare în ceea ce priveşte evoluţia vremii. Cerul va fi înnorat, vom avea zăpadă, nu în cantitate mare, în special în zona Carpaţilor Meridionali-Orientali, în Transilvania şi Moldova. În Moldova vorbim de precipitaţii mixte care se vor transforma în ninsori. Vorbim de vânt, care în zona înaltă va atinge peste 90 de kilometri la oră şi va viscoli zăpada", a spus diresctorul ANM la Antena 3.
În weekend vom avea din nou vreme frumoasă.
"În weekend asistăm din nou la o încălzire a vremii în întreaga ţară. Temperaturile pot ajunge la 12-14 grade. Se anunţă o vreme deosebit de caldă pentru o lună ianuarie, considerată climatologic cea mai rece lună a anului şi a iernii în România, după o toamnă foarte călduroasă. Toamna 2019 este cea mai călduroasă din istoria măsurătorilor meteorologice, aşa cum şi anul 2019 la acest moment a fost cel mai călduros din 1900 până în prezent", a mai spus Elena Mateescu la Antena 3.