Vasile Cepoi a declarat, miercuri, că s-a verificat între persoanele confirmate cu tulpina Omicron și nu se regăsește niciun deces în lotul de 21 de pacienți.
„Noi am verificat dacă se regăsește vreuna din cele 21 de persoane care au fost confirmate cu infecția cu Omicron și am constatat că nu există niciun deces din acel grup. Vreau să precizez faptul că determinarea tulpinii Omicron nu se face pentru toți pacienții identificați cu infecția SARS-CoV-2 pentru că nu are nicio relevanță din punctul de vedere al atitudinii medicale. Se face pe un eșantion selectat pe criterii microbiologice pentru a determina dacă diseminarea infecției este comunitară sau nu”, a spus directorul DSP Iași.
O femeie de 75 de ani, cu suspiciune de infecție cu tulpina Omicron, a murit, marți noaptea, la Spitalul de Boli Infecțioase Iași. Potrivit managerului Spitalului de Boli Infecţioase din Iaşi, dr. Florin Roşu, pacienta de 75 de ani nu era vaccinată și avea multiple comorbidități.
„Pacienta, în vârstă de 75 ani, cu suspiciune înaltă de infecție cu varianta Omicron, nevaccinată, cu multiple comorbidități: diabet zaharat, obezitate, atac vascular cerebral cu hemipareză în remisie, atrofie cerebrală, în ciuda eforturilor și a tratamentului de înalt profesionalism, a decedat. Decesul a survenit în data de 17 ianuarie”, a spus medicul ieșean.
Acesta spune că deși nu există o confirmare prin secvențiere, există suspiciunea înaltă de infecție cu tulpina Omicron în cazul acestei paciente.
Proba pentru secvențiere a fost trimisă la Institutul „Matei Balș” și până la sosirea rezultatului va dura câteva zile.
În cazul în care este vorba de tulpina Omicron, acesta este primul deces al unui pacient infectat cu noua tulpină în Iași și, implicit, în România, potrivit medicului Florin Roșu.
(sursa: Mediafax)