Directorul executiv al APIA Argeș, Mariana Pană, este cercetată penal pentru săvârșirea infracțiunii de conflict de interese. Agenția Națională de Integritate (ANI) a sesizat Parchetul de pe lângă Judeăctoria Argeș, pentru folosirea funcției în scopul favorizării unor persoane.
Aceasta a intervenit pentru numirea în funcția de consilier superior la APIA Costești a surorii sale, la data de 25 noiembrie 2019.
Alte persoane cu funcții de conducere declarate incompatibile de către ANI:
*Claudia Galiţ, funcţionar la Primăria Comunei Popeşti, judeţul Iaşi, a reprezentat în instanță mai multe persoane fizice, în perioada 7 septembrie 2017 - 24 aprilie 2019.
* Ileana Piştea, funcţionar la Primăria Mediaş, judeţul Sibiu, a fost economist la o societate comercială, în perioada 1 iulie 2017 - 30 iulie 2020.
* Mircea Petru Drăgan, funcţionar public la Consiliul Judeţean Satu Mare şi fost director executiv la Direcţia pentru Cultură Satu Mare, a ocupat funcții în sectorul privat, în perioada 30 iunie 2012 - 11 septembrie 2017, aflate în legătură indirectă cu atribuțiile sale de funcționar public.
*Cornelia Pop, consilier la Compartimentul Contabilitate al Primăriei Comunei Beclean, judeţul Braşov, a fost contabil șef la Școala Primară Beclean, în perioada 10 octombrie 2016 - 13 noiembrie 2017.