Directorul publicaţiei americane New York Times, AG Sulzberger, a afirmat că l-a avertizat pe preşedintele Donald Trump, cu care s-a întâlnit în urmă cu zece zile la Casa Albă, că discursul său împotriva mass-media este "periculos şi dăunător".
"I-am spus direct preşedintelui că eu consider că discursul său nu este doar un factor de divizare, ci a devenit din ce în ce mai periculos", a declarat AG Sulzberger într-un comunicat, confirmând această întrevedere care a avut loc la 20 iulie la solicitarea Casei Albe.
"L-am rugat să-şi reconsidere atacurile masive împotriva jurnalismului pe care le consider periculoase şi dăunătoare pentru ţara noastră", a adăugat Sulzberger.
Într-un mesaj postat duminică pe Twitter, Donald Trump a indicat că a discutat despre ceea ce numeşte "Fake News" (ştiri false) cu directorul New York Times, unul dintre cele mai prestigioase ziare americane aflat în mod constant în centrul criticilor sale.
"A fost o întâlnire foarte bună şi interesantă la Casa Albă cu directorul New York Times, A.G. Sulzberger'', a scris el pe Twitter, fără a preciza data sau circumstanţele acestei întâlniri.
"Am petrecut mult timp vorbind despre cantităţile imense de ştiri false publicate de mass-media şi despre modul în care aceste ştiri false s-au transformat într-o frază 'Inamicul Poporului'. Trist!'', a adăugat el în mesajul postat pe reţeaua de socializare. AGERPRES