Jurnalul.ro Ştiri Externe Disensiuni între Germania şi Franţa. Reuniunea interguvernamentală va fi amânată

Disensiuni între Germania şi Franţa. Reuniunea interguvernamentală va fi amânată

Guvernul de la Berlin a anunţat, miercuri, că reuniunea interguvernamentală dintre Germania şi Franţa, programată pentru săptămâna viitoare, va fi amânată din cauza unor "probleme logistice" şi a lipsei coordonării, ceea ce evidenţiază, conform unor surse, dispute în domeniile energiei şi apărării.

Steffen Hebestreit, purtătorul de cuvânt al Guvernului german, a confirmat că reuniunea interguvernamentală dintre Germania şi Franţa, programată pentru miercurea următoare în Fontainebleau, la periferia Parisului, a fost amânată, urmând să fie reprogramată în ianuarie 2023.

Steffen Hebestreit a explicat că decizia de amânare a fost luată din cauza unor "probleme logistice", explicând că unii miniştri germani nu erau disponibili pentru reuniunea de săptămâna viitoare, dar şi în contextul necesităţii coordonării asupra unor "probleme bilaterale", conform publicaţiei Süddeutsche Zeitung.

Cancelarul Olaf Scholz va avea însă o întrevedere bilaterală cu preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, la summitul Consiliului European, care se va derula joi şi vineri la Bruxelles, a subliniat Steffen Hebestreit. Există sugestii şi că Scholz se va deplasa la Paris săptămâna viitoare pentru o nouă întâlnire cu Macron, dar fără miniştri.

Oficiali guvernamentali de la Paris şi Berlin afirmă că Olaf Scholz şi Emmanuel Macron au decis amânarea reuniunii interministeriale deoarece sunt necesare acţiuni pentru ajugerea la poziţii comune în domeniile energiei şi apărării. Conform unor surse, preşedintele Emmanuel Macron, care a lansat o serie de idei ambiţioase pentru viitorul Uniunii Europene, ar fi fost dezamăgit de o întâlnire pe care a avut-o recent cu Olaf Scholz şi de prudenţa acestuia privind intensitatea cooperării. Nemulţumirea Administraţiei de la Paris se referă şi la intensificarea cooperării Germaniei cu Spania, mai ales că Franţa se opune construirii unui gazoduct prin Munţii Pirinei. De asemenea, Macron ar fi nemulţumit că Berlinul nu l-a informat în avans despre planul de alocare a subvenţiilor de 200 de miliarde de euro pentru compensarea preţurilor la gaze în Germania, un program criticat inclusiv de Uniunea Europeană, care a denunţat acţiuni neconcurenţiale.

Emmanuel Macron aşteaptă "solidaritate europeană" din partea Germaniei

Emmanuel Macron a semnalat că aşteaptă "solidaritate" europeană din partea Berlinului. "Nu putem să insistăm pe politici naţionale, deoarece acest lucru creează distorsiuni pe continentul european. Eu cred în forţa cuplului franco-german şi în capacitatea noastră de a produce împreună o strategie ambiţioasă", a declarat Emmanuel Macron într-un interviu acordat publicaţiei Les Échos, potrivit postului de televiziune TF1.

"Germania este într-un moment de schimbare a modelului şi nu trebuie să subestimăm caracterul destabilizator al acestui lucru. Dar trebuie să fim coerenţi, nu trebuie să adoptăm strategii naţionale, ci o strategie europeană. Există solidaritate europeană cu Germania şi este normal să existe solidaritatea Germaniei cu Europa", a insistat Emmanuel Macron.

(sursa: Mediafax)

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri