Jurnalul.ro Ştiri Externe Disneyland Paris îşi redeschide porţile

Disneyland Paris îşi redeschide porţile

"Declar Disneyland Paris din nou deschis": După aproape opt luni de închidere, preşedintele Disneyland Paris a inaugurat joi redeschiderea celebrului parc de distracţii, situat la aproximativ 30 de kilometri est de capitala Franţei, cu respectarea unor măsuri sanitare "sporite", cum ar fi obligativitatea purtării măştii sanitare de către toţi vizitatorii de peste 6 ani, informează AFP.

Închis din 30 octombrie 2020, Disneyland Paris şi-a redeschis porţile joi, însă va funcţiona la o capacitate limitată. În condiţiile actuale, parcul va putea primi 28.000 de persoane, deşi capacitatea acestuia îi permite un număr de până la 50.000 de vizitatori pe zi", a indicat Djamila Ouaz, de la CFDT (Confédération française démocratique du travail).

Dintre cele şapte hoteluri ale complexului, doar Disney's Newport Bay Club este deschis. Deschiderea noului Disney's Hotel New York, cu 561 de camere dedicate universului Marvel, este prevăzută pentru 21 iunie.

Subiecte în articol: Disneyland Paris
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri