Jurnalul.ro Sport eXtrasport Djokovic spune că Alcaraz este favorit cert la Roland Garros

Djokovic spune că Alcaraz este favorit cert la Roland Garros

Novak Djokovic, numărul unu mondial, l-a lăudat pe proaspătul campion de la Madrid Open, Carlos Alcaraz, spunând că adolescentul spaniol este un favorit cert pentru Openul Franței de la sfârșitul acestei luni.

Alcaraz s-a făcut remarcat la Madrid când a jucat cu o gleznă inflamată, dar a eliminat totuși trei jucători din top cinci - Rafael Nadal, Novak Djokovic și Alexander Zverev - în drumul său spre al doilea titlu de Masters, la doar câteva zile după ce a împlinit 19 ani.

Djokovic l-a descris pe Alcaraz ca fiind un „jucător complet" și „un subiect de discuție în acest sport" după ce spaniolul a câștigat al patrulea titlu al anului.

„El este cu siguranță special. Deja bate o mulțime de recorduri ca adolescent, câștigând două turnee Masters anul acesta, câteva turnee ATP 500. Până acum este cel mai bun jucător din lume, fără îndoială, în acest an", a declarat Djokovic reporterilor de la Roma, citat de Reuters.

„Felul în care a făcut față presiunii. Adică, în meciul nostru de acum câteva zile, cât de calm a fost tot timpul... a fost impresionant. A meritat să câștige trofeul.

La Roland Garros, el este cu siguranță unul dintre principalii favoriți, fără îndoială, chiar dacă nu a ajuns niciodată în a doua săptămână a unui Grand Slam. Cu tot ceea ce a realizat în ultima vreme, merită să fie unul dintre favoriți."

Alcaraz l-a învins pe compatriotul său Rafael Nadal pentru prima dată în carieră, în sferturile de finală de la Madrid, iar cel care a fost de 21 de ori campion de Grand Slam a declarat că este fericit că Spania are un viitor strălucit în tenis.

„Toată lumea știe câtă încredere are în acest moment, nivelul pe care îl poate atinge. Sunt fericit pentru el, fericit pentru că avem un jucător extraordinar în țara noastră pentru mulți ani de acum încolo", a spus Nadal.

„Este întotdeauna special să câștigi acasă. Trebuie să fi fost probabil o săptămână foarte specială pentru el".

Alcaraz a anunțat că va lipsi de la Mastersul de la Roma pentru a-și îngriji accidentarea de la gleznă și a se asigura că este complet apt pentru Openul Franței, care începe pe 22 mai.

(sursa: Mediafax)

Subiecte în articol: carlos alcaraz
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri