Jurnalul.ro Ştiri Externe Dmitri Medvedev avertizează asupra livrărilor de arme occidentale către Kiev: "Toată Ucraina va arde"

Dmitri Medvedev avertizează asupra livrărilor de arme occidentale către Kiev: "Toată Ucraina va arde"

de Redacția Jurnalul    |   

Vicepreședintele puternicului Consiliu de Securitate al Federației Ruse, Dmitri Medvedev, avertizează că livrările de armament occidental către Kiev vor provoca forțele ruse să distrugă Ucraina, scrie Reuters.

"Toată Ucraina care rămâne sub conducerea Kievului va arde", a spus demnitarul, acesta precizând că Rusia va folosi orice fel de arme dacă teritoriul ei va fi atacat, potrivit doctrinei militare. 

De asemenea, întrebat dacă folosirea de către forțele ucrainene a rachetelor cu rază lungă de acțiune ar determina Moscova să negocieze pacea, el a răspuns "Rezultatul va fi exact opus. Numai nebunii morali, dintre care sunt destui la Casa Albă şi Capitoliu, pot susţine aşa ceva ", a răspuns Medvedev.

Pentagonul a anunțat, vineri, trimiterea în Ucraina a unor rachete cu rază de acțiune de până la 150 km, ceea ce înseamnă dublu față de cele livrate până acum, care atingeau maximum 80 km. Acestea vor face parte din noul pachet de ajutor militar aprobat de administrație Biden, în valoare de 2,175 miliarde de dolari. 

De asemenea, el a spus că dacă aceste rachete vor lovi peninsula Crimeea, forțele ruse sunt pregătite să folosească orice fel de arme. 
"Nu ne impunem nicio limită şi, în funcţie de natura ameninţărilor, suntem gata să folosim toate tipurile de arme. În conformitate cu documentele noastre doctrinare, inclusiv Fundamentele Descurajării Nucleare. Pot să vă asigur că răspunsul va fi rapid, dur şi convingător".

De remarcat este faptul că Dmitri Medvedev, care a fost anterior președinte și premier al Rusiei, considerat cel mai moderat și pro-occidental dintre apropiații lui Vladimir Putin, a devenit un aprig susținător al războiului din Ucraina. 

Doctrina nucleară a Rusiei permite efectuarea de atac nuclear după "agresiunea împotriva Federaţiei Ruse cu arme convenţionale când însăşi existenţa statului este ameninţată". Există 4 condiții pentru utilizarea armelor nucleare - dacă există informații sigure despre lansarea de rachete balistice asupra teritoriilor federației și/sau aliaților săi, dacă armele nucleare și alte tipuri de armament de distrugere în masă au fost folosite pe teritoriul său ori al aliaților, dacă o lovitură a inamicului asupra unui obiectiv de stat/militar de importanță strategică al Rusiei a cărui avariere ar perturba răspunsul forțelor nucleare și de agresiune împotriva Rusiei cu arme convenționale dacă existența statului ar fi amenințată.  
 

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri