Jurnalul.ro Ştiri Justitie DNA a trimis obiecţiile privind raportul întocmit de Inspecţia Judiciară

DNA a trimis obiecţiile privind raportul întocmit de Inspecţia Judiciară

Direcţia Naţională Anticorupţie a transmis luni obiecţiile asupra raportului întocmit de Inspecţia Judiciară în urma controlului privind eficienţa managerială şi modul de îndeplinire a atribuţiilor de către conducerea DNA. 

"Obiecţiunile Direcţiei Naţionale Anticorupţie au fost primite luni la Inspecţia Judiciară. În continuare, inspectorii judiciari urmează să formuleze un răspuns la aceste obiecţii, iar raportul, împreună cu obiecţiile, urmează să fie transmis până pe 6 octombrie Secţiei pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii", a declarat, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al IJ, Alin Alexandru. 

Pe 26 septembrie, Inspecţia Judiciară anunţa că a finalizat raportul cu obiecţiuni privind rezultatele controlului la Direcţia Naţională Anticorupţie, precizând că acesta a fost transmis DNA pentru a formula obiecţii până pe data de 2 octombrie. 

În data de 17 iulie, Inspecţia Judiciară a început controlul la DNA privind eficienţa managerială şi modul de îndeplinire a atribuţiilor de către conducerea Direcţiei, verificare ce urma a fi efectuată în perioada 17 iulie - 11 august. Ulterior, IJ a decis să prelungească verificarea până pe 25 august, având în vedere că volumul de activitate real îl depăşea pe cel previzionat de inspectori. 

În planul de control se preciza că ar fi urmat să fie efectuate controale privind eficienţa managerială şi modul de îndeplinire a atribuţiilor de către conducerea parchetelor, ce decurg din legi şi regulamente, precum şi respectarea normelor procedurale şi regulamentare de către procurori şi personalul auxiliar de specialitate de la parchetul de pe lângă o curte de apel şi parchetele arondate, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Direcţia Naţională Anticorupţie - Structura centrală. De asemenea, urmau a fi efectuate controale tematice privind verificarea măsurilor luate de către procurori şi conducerile parchetelor în vederea soluţionării dosarelor mai vechi de 5 ani, precum şi verificarea măsurilor luate de procurori pentru soluţionarea dosarelor mai vechi de 2 ani, inclusiv recuperarea prejudiciilor şi aplicarea confiscării extinse, care au ca obiect următoarele infracţiuni: evaziune fiscală, spălare de bani, contrabandă, corupţie, infracţiuni silvice şi contra mediului, conflict de interese. 

În plus, IJ anunţa verificări şi în legătură cu practica parchetelor privind renunţarea la urmărirea penală şi modul de soluţionare a dosarelor mai vechi de 2 ani având ca obiect infracţiuni contra persoanei ca urmare a culpei medicale. 

Alte aspecte avute în vedere la controalele de fond ale Inspecţiei Judiciare ar fi urmat să vizeze verificarea organizării şi coordonării eficiente a activităţii, a comportamentului şi comunicării, a asumării responsabilităţilor şi a aptitudinilor manageriale - repartizarea procurorilor pe sectoare de activitate, repartizarea personalului auxiliar de specialitate şi a celorlalte categorii de personal, repartizarea echilibrată a lucrărilor, dotarea tehnico-materială şi informatică, condiţiile în care procurorii, personalul auxiliar de specialitate şi personalul contractual îşi desfăşoară activitatea. 

Totodată, potrivit planului, urmau să fie verificate comportamentul şi comunicarea cu procurorii, lucrătorii de poliţie judiciară, specialiştii, personalul auxiliar, personalul contractual, judecătorii, justiţiabilii, ceilalţi participanţi la procesul penal şi alte instituţii; relaţia cu mass-media, asigurarea accesului la informaţiile de interes public din cadrul parchetului şi transparenţa actului de conducere; respectarea principiului repartizării pe criterii obiective a cauzelor. 

Subiecte în articol: dna inspectia judiciara
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri