Jurnalul.ro Ştiri Observator Comisar de poliție prins cu 108 km/h în localitate. I-a convins pe agenți să nu-i suspende permisul

Comisar de poliție prins cu 108 km/h în localitate. I-a convins pe agenți să nu-i suspende permisul

de Redacția Jurnalul    |   

Un comisar șef de poliție din cadrul IGPR a fost prins circulând cu 108 km/h în localitate. Potrivit procurorilor DNA, acesta i-ar fi convins pe agenții rutieri să nu-i suspende permisul și să întocmească procesul-verbal pe numele soției lui.

Potrivit unui comunicat al DNA de vineri, procurorii din DNA Galați au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și luarea măsurii controlului judiciar pe o durată de 60 de zile, începând cu data de 6 august 2024, față de un ofițer de poliție, cu gradul de comisar șef, în cadrul IGPR – Direcția de Investigare a Criminalității Economice, pentru săvârșirea infracțiunilor de instigare la fals în declarații, instigare la complicitate la fals în declarații și instigare la abuz în serviciu.

Conform procurorilor, în 6 iulie 2024, inculpatul, în timp ce se deplasa pe raza municipiului Adjud la volanul autoturismului proprietate personală, ar fi fost oprit în trafic de către un echipaj de poliție rutieră, acesta fiind surprins cu aparatul radar, conducând cu o viteză de 108 km/h pe un sector de drum unde limita de viteză maximă era de 50 km/h.

Acesta, profitând de funcția pe care o deține, i-ar fi convins pe agenții constatatori să nu-i aplice sancțiunea contravențională prevăzută de lege şi să nu i se suspende dreptul de conducere potrivit dispozițiilor legale.

Inculpatul „i-ar fi determinat pe agenții de poliție să întocmească procesul verbal de contravenție pe numele soției inculpatului care se afla cu acesta în autoturism”, arată procurorii.

(sursa: Mediafax)

 

Subiecte în articol: dna comisar politie
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri