Jurnalul.ro Ştiri Justitie DNA contestă un raport al Inspecţiei Judiciare care arată că sunt mii de magistraţi cu dosare penale

DNA contestă un raport al Inspecţiei Judiciare care arată că sunt mii de magistraţi cu dosare penale

Direcţia Naţională Anticorupţie face o mişcare neprevăzută în plină stare de urgenţă și contestă la Consiliul Superior al Magistraturii raportul făcut de Inspecţia Judiciară care viza dosarele magistraţilor deschise de procurorii anticorupţie.

Concret, CSM a aprobat raportul aşa cum spune regulamentul, iar DNA a depus o plângere împotriva hotărârii.

Acest raport a generat scandaluri imense anul trecut, deoarece a ieşit la iveală că aproape 3.000 de magistraţi au fost vizaţi de dosare penale din DNA, în perioada 2014-2018. Atunci când CSM a discutat verificările făcute de inspectorii judiciari la DNA, au fost membri care au spus că procurorii au făcut abuzuri grave.

Unele voci au spus că dosarele ar fi fost deschise doar pentru a intercepta magistraţii. „Ce nu-mi doresc este să am o magistratură timorată. Judecători timoraţi care nu pot pot să facă justiţie”, spunea în octombrie anul trecut fosta şefă CSM, Lia Savonea.

Membrii CSM vor discuta joi, la ora 10:00, plângerea DNA cu privire la acel raport al inspectorilor judiciari.

Mediafax

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri