Era fascinant să asişti la naşterea unei poezii semnate de către Adrian Păunescu. Un fenomen uluitor, versurile izbucneau din el, brusc îl auzeai: “Andrei, vino cu o hârtie şi cu un pix!”, şi curgea, ca un izvor cristalin de munte, o nouă poezie. Muza lui Adrian Păunescu lucra nonstop, 24 de ore din 24. Miile, zecile de mii de spectatori îl rugau să prelungească spectacolul Cenaclului Flacăra, care se termina în urale cu mult peste miezul nopţii. Se isprăvise recitalul de patriotism, poezie de cea mai înaltă calitate, muzică pentru adâncul sufletului şi, la hotel, se aude replica devenită motto: “Andrei, vino cu o hârtie...”. Şi versuri tulburătoare curg din genialitatea Poetului. “Sărut-mâna, tatăl meu, sărut- mâna, mama mea, eu sunt cel ce va urma...”. Teribila “Rugă pentru părinţi”! Adrian Păunescu îl trimite pe Andrei să vină cu Hruşcă. “Ştefane, uite poezia, compune acum o melodie pentru ea!”. Nici Hruşcă nu avea izvorul notelor secătuit şi compune un cântec impresionant. Atingând cele mai delicate unghere ale sufletului. Poetul tună cu vocea lui de trepidau şi munţii: “Hai să înregistrăm cântecul!”. Cu ochii cârpiţi de somn, învăţătorul-cântăreţ de Maramureş încearcă să obţină o amânare: “S-o înregistrăm mâine dimineaţă, dormim, mai finisez melodia când sunt odihnit”. Imposibil să smulgi o rezolvare lălăită de la Păunescu. “Acum o înregistrăm!”. Şi noul cântec se aşterne pe banda casetofonului. Se iveau deja zorile. A doua zi, pe la ora 9, Hruşcă apare cu faţă palidă şi, cu glas temător, îi spune Magistrului: “Nenorocire, am uitat melodia!”. Râd şi ochii scăpărători ai Poetului: “Ha, ha, ha, Andrei, dă drumul la casetofon să vedeţi ce minunăţie de cântec s-a născut azi-noapte!”. “Enigmatici şi cuminţi/ Terminându-şi rostul lor/ Lângă noi se sting şi mor/ Dragii noştri, dragi părinţi/ Cheamă-i, Doamne, înapoi/ Că şi-aşa au dus-o prost/ Şi fă-i tineri cum au fost/ Fă-i mai tineri decât noi!/ Pentru cei ce ne-au făcut/ Dă un ordin, dă ceva/ Să-i mai poţi întârzia/ Să o ia de la-nceput!”.