Jurnalul.ro Ştiri Social Doar unul din cinci români merge la piaţă

Doar unul din cinci români merge la piaţă

Doar unul din cinci români preferă să cumpere în mod constant produse din pieţele tradiţionale, iar ponderea lor este în scădere, a declarat Teodor Birţ, preşedintele Asociaţiei Administratorilor de Pieţe din România (AAPR). Asociaţia a demarat campania #merglapiaţă, prin care îşi propune să readucă lumea în faţa produselor de pe tarabe, să informeze tinerii că îşi pot lua de aici produse mult mai proaspete decât în hipermarketuri şi mult mai gustoase, încurajând astfel producţia autohtonă. „În prezent, pieţele reprezintă doar 20% din vânzări şi mi-e teamă că ponderea va scădea pe viitor, la cum arată tendinţele. Încercăm prin aceste campanii să aducem şi tinerii alături de noi, să le redeschidem apetitul pentru produsele româneşti, care au o calitate superioară faţă de cele din import”, a precizat Teodor Birţ. Potrivit AAPR, românii mănâncă mai multe produse din import decât din producţia internă, deşi agricultura românească este capabilă să hrănească întreaga populaţie a ţării. 

 

Subiecte în articol: pieţe tradiţionale
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri