Românii și străinii au descoperit, în ultima perioadă, frumusețea și potențialul Dobrogei, pe care din ce în ce mai mulți o vizitează și o promovează. Chiar în aceste zile, Dobrogea a fost prezentată întregii lumi de un grup de bloggeri din mai multe țări, iar numărul mare de evenimente organizate în mai multe localități aduc din ce în ce mai mulți vizitatori. De la natură la istorie și cultură, în toate formele ei de manifestare, Dobrogea se lasă descoperită din toate perspectivele, oferindu-le turiștilor experiențe fabuloase.
Una dintre cele mai eficente acțiuni de promovare a întregii oferte turistice care unește Dobrogea a fost, săptămâna aceasta, infotripul Explore Dobrogea, organizat la inițiativa unui tânăr de 30 de ani, Alexandru Filip, care a reușit să obțină sprijin financiar din partea Asociației de Management al Destinației Turistice Delta Dunării și din partea Organizației Patronale Constanța-Mamaia, dar și din partea mai multor sponsori care s-au implicat în susținerea promovării regiunii. Alex Filip s-a îndrăgostit de Dobrogea, după ce s-a însurat cu o tânără din satul Sarichioi, iar de un an s-a mutat aici și ambii își doresc să aducă turiști străini, cărora să le prezinte regiunea, prin circuite care pun accent pe zestrea culturală și pe frumusețea naturii sălbatice.
Cei doi tineri au cumpărat și o casă veche din Sarichioi, pe care vor s-o salveze prin restaurare, redându-i frumusețea arhitecturii tradiționale. Dar au pus și bazele unei agenții de turism doar pentru incoming în zona Dobrogea. “Vreau să dezvolt turismul în această zonă, prin agenția pe care am înființat-o. Aș vrea să colaborez cu pensiunile și cu toți cei care au business aici, pentru că vreau să le vând turiștilor străini un pachet complet. Am lucrat doar business to business până acum. Nu vreau să fac turism de masă, ci pentru grupuri mici, de cel mult zece persoane. Din punctul meu de vedere, așa ar trebui să se facă turismul în Dobrogea, nu cu autocare, cu grupuri de 100 de persoane, care să urce într-un vapor și să nu vadă mai nimic din tot ce oferă Delta. În circuite voi introduce zona cultural-istorică și Delta”, a explicat, pentru Jurnalul, Alex Filip, tânărul care a avut inițiativa organizării infotripului pentru bloggeri din întreaga lume, pentru a promova Dobrogea.
Evenimente unice, în imagini
Programul făcut pentru bloggeri a inclus toată oferta Dobrogei, adică județele Tulcea și Constanța, astfel încât vizitatorii care se adresează unui public impresionant, de până la cinci milioane de cititori, din Europa, SUA, Canada și Australia, să poată înțelege exact ce fel de oferte există în această parte a României. Toți au fost foarte impresionați de experiențele pe care le-au avut, atât pe litoral, cât și în Delta Dunării, dar și în zona continentală a Dobrogei. Din același grup a făcut parte și unul dintre cei mai buni fotografi români, un tânăr cu talent deosebit și deja cu foarte multă experiență în arta fotografiei, Dragoș Asaftei, care a reușit să surprindă imagini unice, datorită evenimentului Explore Dobrogea. Una dintre fotografii a marcat eclipsa totală de lună, pe care bloggerii au urmărit-o de la Sarichioi, în apropierea Cetății Enisala.
Urmând să devină Organizația de Management al Destinației (OMD), atunci când legea care stabilește modul de funcționare a acestor ONG-uri bazate pe parteneriat public-privat va avea și normele de aplicare, Asociația de Management al Destinației Turistice Delta Dunării (AMTDD) a sprijinit și acest infotrip, după o serie de alte activități dedicate creșterii vizibilității întregii regiuni. Chiar dacă este încă la început de drum și nu dispune decât de fondurile din cotizațiile membrilor, viitorul OMD deja funcționează și poate sprijini cele mai bune idei de promovare a zonei.
„Asociația funcționează pe baza cotizațiilor membrilor fondatori, toți privați, la care se adaugă diverse sponsorizări. Alte fonduri nu există în acest moment. Banii sunt folosiți deocamdată pentru a promova destinația, nu avem o sumă suficientă care să poată fi folosită pentru dezvoltarea zonei. Chiar dacă numai o parte din operatorii din turism din județul Tulcea contribuie la susținerea financiară a acestor activități, toată lumea prezintă destinația și toți beneficiază în urma acestei promovări. Încercăm să aducem în asociație și alături de asociație cât mai mulți membri care să susțină această activitate de promovare a destinației turistice. În acest moment avem 14 membri, toți din sectorul privat, iar în luna august vom extinde numărul membrilor, atât din sectorul privat, cât și din zona autorităților locale. În acest sens, deja există hotărârea de Consiliu Județean, cât și hotărârile de consilii locale Tulcea și Jurilovca”, a explicat, pentru Jurnalul, Cătălin Țibuleac, președintele AMTDD.
Dobrogea se promovează, în aceste zile, și prin evenimente multiculturale, fiind zona cu cel mai mare număr de etnii ce conviețuiesc în armonie de sute de ani. Simultan, în orașul Tulcea și la Mahmudia s-au desfășurat două asfel de evenimente. Operatorii privați de la Mahmudia și Primăria au înțeles că trebuie să se implice pentru a crește vizibilitatea zonei, iar festivalul, ajuns la cea de-a doua ediție în acest an, a reușit să aducă circa 3.000 de vizitatori, ieri și astăzi. „Neapărat trebuie să promovăm localitatea, pentru că mineritul aproape s-a închis, pescuitul este la pământ, iar aici avem un potențial turistic extraordinar”, a explicat, pentru Jurnalul, Ion Șerpescu, priarul comunei Mahmudia. Ideea organizării festivalului de la Mahmudia îi aparține Domniței Matlei, pasionată de meșteșugurile tradiționale și de multiculturalism.