Jurnalul.ro Ştiri Locale Doi copii şi o femeie au fost răniţi într-un accident rutier produs la Goleşti, pe E85

Doi copii şi o femeie au fost răniţi într-un accident rutier produs la Goleşti, pe E85

Doi copii şi o femeie au fost răniţi, luni, în urma unui accident produs la Goleşti, pe DN2-E85, în care au fost implicate trei autoturisme, a informat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Vrancea.

"Detaşamentul de Pompieri Focşani intervine cu o autospecială de stingere cu apă şi spumă şi o ambulanţă SMURD, pentru acordarea primului ajutor calificat la trei victime neîncarcerate, o femeie şi doi copii, rezultate în urma unui accident rutier produs pe DN2, pe raza localităţii Goleşti", a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Vrancea, plutonier Cristina Pârvu.

Potrivit ISU Vrancea, femeia, care prezenta dureri toracice şi cervicale, a fost transportată cu ambulanţa SMURD la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean Focşani.

Traficul rutier în zonă de derulează alternativ, pe un singur sens de circulaţie, conform Inspectoratului de Poliţie Judeţean Vrancea.

Poliţiştii efectuează cercetări pentru a stabili condiţiile în care s-a produs accidentul. AGERPRES

Subiecte în articol: accident E85
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri