Doi copii cu vârstele de 3 şi 5 ani şi un bărbat au fost răniţi, sâmbătă, într-un accident rutier care a avut loc pe o stradă din Sibiu, potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU).
Şoferul autoturismului a fost descarcerat şi transportat la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă din Sibiu conştient, cu o posibilă fractură de picior, iar cei doi copii sunt consultaţi la locul accidentului, în una din ambulanţe.
Din primele informaţii, se pare că şoferul a intrat cu maşina într-un parapet de beton, de pe strada Nicolae Teclu din Sibiu.
AGERPRES