Jurnalul.ro Ştiri Justitie Doi patroni de televiziuni, audiați de judecători în dosarul lui Ludovic Orban

Doi patroni de televiziuni, audiați de judecători în dosarul lui Ludovic Orban

Judecătorii de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au decis, luni, să audieze la un termen viitor înregistrarea celor două convorbiri pe care Ludovic Orban le-a avut în anul 2016 cu omul de afaceri Tiberiu Urdăreanu, cel care l-a denunţat pe liderul PNL că i-ar fi cerut bani pentru finanţarea campaniei electorale la alegerile locale. 

De asemenea, magistraţii au decis ca, pe data de 13 noiembrie, la următorul termen al procesului în care Orban este judecat pentru folosire a influenţei în scopul obţinerii unor foloase necuvenite, să fie audiaţi în calitate de martori patronii de televiziune Sorin Oancea şi Cozmin Guşă. 

La acest termen al procesului, Ludovic Orban a dat pe parcursul a trei ore o amplă declaraţie în faţa instanţei, în care a relatat despre întâlnirile pe care le-a avut în 2016 cu Tiberiu Urdăreanu. 

Astfel, preşedintele PNL a declarat că, după ce a fost desemnat candidat al partidului la funcţia de primar general al Capitalei, a primit din partea lui Urdăreanu un mesaj pe telefon de felicitare, ulterior cei doi stabilind să se întâlnească la locuinţa omului de afaceri. 

Orban spune că prima întâlnire a avut loc la data de 1 martie, pentru a discuta problemele Capitalei, iar omul de afaceri s-a oferit să-i ofere expertiză, informaţii şi chiar soluţii pentru rezolvarea acestor probleme. 

"Întreaga discuţie s-a purtat 'la per tu', pe un ton familiar, care reflectă faptul că exista o relaţie de amiciţie şi nu a fost vorba de o discuţie între un om politic şi un om de afaceri. Nici măcar o singură dată nu am pomenit şi nu am făcut referire la funcţia pe care o deţineam atunci de prim-vicepreşedinte în PNL. În ceea ce priveşte discuţia despre un eventual sprijin financiar, aş vrea să vă precizez că singura cerere formulată de mine, care ar putea fi interpretată ca un eventual sprijin financiar, este fraza: 'Te gândeşti dacă poţi să-mi dai şi mie un şut în fund'. Aceasta nu a fost o cerere explicită de sprijin financiar. Urdăreanu nu a fost singura persoană cu care m-am întâlnit. În perioada respectivă, m-am întâlnit cu zeci sau sute de persoane, cu expertiză în diverse domenii, cu care am discutat despre problemele Bucureştiului. Când Urdăreanu mi-a cerut să îi dau un ordin de mărime cu privire la sumă, a rămas că discutăm la următoarea întâlnire. A doua întâlnirea a avut loc pe 20 martie. Iniţiativa discuţiei despre sprijinul financiar nu îmi aparţine. De altfel, urmărind cele aproape două ore de înregistrări, impresia pe care am avut-o este că Urdăreanu şi-a arătat preocuparea pentru a mă sprijini în această campanie, inclusiv financiar. El a deschis discuţia despre sprijinul financiar. Eu nu am respins discuţia pe această temă, pentru că este foarte greu să obţii în campanie electorală oameni care să te susţină financiar. Dacă aş fi respins discuţia, ar fi fost privită ca un refuz. Nu am avut niciodată intenţia de a beneficia de o finanţare în afara cadrului legal. Discuţia despre sumele de bani, modul în care să fie viraţi banii nu arată intenţia de a beneficia de o finanţare ilegală. Când Urdăreanu m-a întrebat 'Cash?', am răspuns interogativ: 'Cum altcumva?'", a susţinut Orban în sala de judecată. 

Liderul PNL a mai spus că, din 24 martie până pe 11 aprilie, când a fost pus sub acuzare, a existat un mandat pe numele lui de ascultare, dar nu a rezultat nicio probă care să arate că a încălcat legea. 

Procesul se află în faza de apel, după ce Ludovic Orban a fost achitat în primă instanţă, pe 31 ianuarie, pentru săvârşirea infracţiunii de folosire a influenţei în scopul obţinerii unor foloase necuvenite. 

Potrivit DNA, pe 1 martie 2016, Orban l-a contactat pe Urdăreanu, solicitându-i sprijin financiar pentru campania electorală la alegerile locale din vara anului trecut, în care acesta fusese nominalizat de PNL să candideze la funcţia de primar al municipiului Bucureşti. 

Procurorii susţin că, în martie 2016, Urdăreanu s-a întâlnit cu Orban la domiciliul celui dintâi, ocazie cu care fostul deputat i-a comunicat că are nevoie de 50.000 de euro în numerar, pentru a-i folosi în vederea promovării imaginii sale drept candidat la Primăria Capitalei, iar banii erau ceruţi în numerar "tocmai fiindcă erau... pentru posturi TV". 

"Ludovic Orban i-a spus omului de afaceri că el pretinde puţin că nu mai e cum era pe vremuri. (...) Ludovic Orban i-a spus omului de afaceri să se gândească dacă poate să dea banii: 'te gândeşti dacă poţi sau îmi dai un şut în fund'. Ludovic Orban i-a spus că nu vrea nimic de la partid", se arată în rechizitoriul DNA. 

Pe 20 martie 2016, cu ocazia unei noi întrevederi, Orban i-ar fi pretins lui Urdăreanu suma de 50.000 euro în numerar, arătând că are un buget de campanie limitat şi că doreşte "să aibă canale deschise" pe anumite posturi de televiziune, au susţinut procurorii. AGERPRES

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri