Jurnalul.ro Ştiri Locale Doi șoferi în prag de comă alcoolică, prinși de polițiștii din Dolj

Doi șoferi în prag de comă alcoolică, prinși de polițiștii din Dolj

de Redacția Jurnalul    |   

Doi șoferi care se aflau în stare avansată de ebrietate au fost prinși de polițiștii din Dolj. Printre aceștia este o femeie în vârstă de 46 de ani care a fost descoperită pe o stradă din Craiova.

Poliţiştii din cadrul Biroului Rutier Craiova au anunțat că au depistat o femeie din comuna Vela, în timp ce conducea o mașină pe strada Ion Vasilescu, din municipiul Craiova.

„Întrucât aceasta prezenta halenă alcoolică a fost testată cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 1,24 mg/l alcool pur în aerul expirat, refuzând recoltarea de mostre biologice. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de refuzul sau sutragerea de la recoltarea de mostre biologice”, au anunțat polițiștii.

Al doilea incident a avut loc în orașul Dăbuleni. Un bărbat din comuna Călărași a fost depistat la volan cu o alcoolemie de 1.33 mg/l alcool pur în aerul expirat

Pe numele lui a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanțe.

(sursa: Mediafax)

Subiecte în articol: alcool conducere
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri