Jurnalul.ro Ştiri Justitie Doi tineri, reţinuţi pentru introducerea în ţară 3 kilograme de amfetamină şi 10 grame de cocaină

Doi tineri, reţinuţi pentru introducerea în ţară 3 kilograme de amfetamină şi 10 grame de cocaină

Poliţiştii de combatere a criminalităţii organizate din Timiş şi procurorii DIICOT Timişoara au ridicat 3 kilograme de amfetamină şi 10 grame de cocaină, în urma unui controlul efectuat asupra unui autoturism care a intrat în ţară pe la Vama Nădlac II, arată un comunicat al Poliţiei Timiş, remis, vineri, Agerpres.

Pe sensul de intrare în ţară, joi seara s-a prezentat un autoturism, condus de un bărbat de 27 de ani, însoţit de un bărbat de 23 de ani şi de o tânără de 19 ani. În urma controlului autoturismului, poliţiştii au ridicat în vederea continuării cercetărilor peste 3 kg de amfetamină, 10 g de cocaină, un cântar de precizie, 4 telefoane şi suma de 710 euro.

Au fost puse în executare trei mandate de aducere, persoanele depistate fiind conduse la sediul DIICOT Timişoara, pentru audieri. Pe numele celor doi bărbaţi au fost emise ordonanţe de reţinere pentru 24 de ore, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de introducere în ţară de droguri de mare risc şi trafic de droguri de mare risc.

Activităţile de documentare şi de control au fost derulate cu sprijinul Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Oradea.

AGERPRES

Subiecte în articol: amfetamina cocaina trafic diicot
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri