Jurnalul.ro Ştiri Observator Doliu în familia fostului senator Ovidiu Marian! Fiul lui a fost găsit mort într-o cameră de hotel din Olanda

Doliu în familia fostului senator Ovidiu Marian! Fiul lui a fost găsit mort într-o cameră de hotel din Olanda

Familia fostului senator arădean Ovidiu Marian trece prin momente cumplite, după ce fiul acestuia a fost găsit mort într-o cameră de hotel din Olanda.

"Fiul lui Ovidiu Marian avea 30 de ani și, din informațiile noastre, era angajat pe un vas de croazieră. Vasul ar fi andocat într-un port din Olanda, probabil Rotterdam, iar tânărul ar fi plecat de pe vas profitând de programul liber. Tot din informațiile pe care le avem până în acest moment, acesta și-ar fi găsit cazare la un hotel din Amsterdam, cameră în care a și fost găsit spânzurat…", informează Special Arad.

Fostul senator de Arad Ovidiu Marian a fost condamnat definitiv, în 2017, la doi ani de închisoare cu executare pentru trafic de influenţă în cazul intermedierii mitei către fostul preşedinte al Autorităţii de Supraveghere Financiară şi preşedinte al Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor Daniel Tudor.

www.antena3.ro

Subiecte în articol: Ovidiu Marian
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri